Cronica religioasă

Biserica cu hramurile Sf. Proroc Ilie și Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Dărmănești va primi duminică veșmântul sfințirii

Duminică, 13 octombrie, începând cu orele 9.00, Biserica cu hramurile Sf. Proroc Ilie și Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din Dărmănești va primi veșmântul sfințirii.
Cei interesați să lase un pomelnic la biserică o mai pot face în această săptămână până sâmbătă seară, 12 octombrie (în două exemplare).
Pomelnicele se pot da oricând, dar cele de acum vor fi citite în ziua sfințirii și îngropate, apoi, la piciorul Sfintei Mese.
Printre multe alte bucurii ale unei astfel de zile este și faptul că toți credincioșii, bărbați, dar și femei vor putea să intre în Sfântul Altar să se închine, să sărute Sf. Masă, Crucea și Sf. Evanghelie.
Sunt rare astfel de momente, dar pline de emoții!
(Pr. paroh Mihai Cobziuc)

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, va sluji duminică la Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului Vechi Suceava

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar