Biserica creștină este Una, fiindcă este un corp spiritual, cu un Cap nevăzut, care este Domnul nostru Iisus Hristos, Întemeietorul ei și e susținută în activitatea ei prin Duhul Sfînt. La Efeseni ni se spune: ”Și toate le-a supus sub picioarele lui și mai presus de toate L-a dat pe el cap Bisericii”.
Este sfîntă, pentru că Întemeietorul ei a sfințit-o prin jertfa Sa pe Crucea Golgotei și i-a dat puterea iertării păcatelor. Membrii ei se ostenesc să devină sfinți, păcătoșii nu sînt excluși, dar sînt invitați la pocăință de către Mîntuitorul Hristos, căci pentru ei a venit în lume și nu pentru cei drepți. Este sobornicească, adică universală, pentru că nu este limitată la un anumit spațiu și timp fix, nu e legată de o țară, de o rasă, ci este pentru toți oamenii de pe pămînt, care vor să primească învățăturile și condițiile ei.
Este apostolească, fiindcă a păstrat credința și învățătura dată de Mîntuitorul sfinților Apostoli, în întregime și neschimbată. În baza acestui fapt, Biserica creștină Ortodoxă are credința adevărată, neschimbată, și deci nealterată cu învățături adăugate, așa cum au procedat celelalte Biserici creștine.
Mîntuitorul Iisus Hristos, Capul Bisericii, își continuă activitatea Sa în Biserică prin Duhul Sfînt, la cererile și rugăciunile înălțate prin slujitorii ei, așa cum se exprimă la Sfînta Liturghie: ”Darul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfîntului Duh, să fie cu voi toți.”
– În afară de Biserică nu este mîntuire
Biserica are autoritatea Capului ei, care ne cere să fim membrii ei adevărați, în credință deplină și evlavie creștinească, în iubirea de aproapele ca pe noi înșine, cu săvîrșirea faptelor bune și în nădejdea neșovăielnică în cîștigarea mîntuirii și a fericirii veșnice în împărăția cerurilor. Nu pot să fie creștini acei ce nu respectă învățătura și poruncile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, nu pot să facă parte din Trupul lui Hristos, care este Biserica întemeiată de El. A fi creștin, înseamnă a fi următor întru totul al modelului de viață, pe care ni l-a lăsat Mîntuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în viața pe care a dus-o aici pe pămînt, în viața trupească, omenească, întru care s-a întrupat ca să fie asemenea cu noi și să ne arate cum este plăcut înaintea lui Dumnezeu Tatăl, ca să trăim asemenea cum a trăit El. Numai trăind după exemplul ce ni s-a dat, putem să fim creștini, putem face parte cu adevărat, din Trupul Său, care este Biserica. Trebuie să mai știm, că în afară de Biserică nu este mîntuire. Mulți se plîng că este imposibil ca să trăiești întocmai după condițiile creștine, să trăiești cum a trăit Hristos, că El a putut, că a fost Fiul lui Dumnezeu. Dar cum au putut să trăiască apostolii, primii creștini din veacurile primare, cînd au suferit moarte pentru credința lor în Hristos și cum au suferit de –a lungul veacurilor mulți, care au suferit chinuri și chiar moarte pentru credința creștină. Nu este imposibil ca să trăim creștinește, dar este puțin cam greu să ne dezlipim de felul de viață al lumii acesteia, care este sub stăpînirea celui viclean și dușman al Tatălui ceresc. Sîntem legați de cele materiale, cu trup și suflet, sîntem legați de cele pămîntești și trecătoare și sîntem orbiți de cel rău, ca să nu vedem cele cerești, către care ne îndreaptă învățătura și poruncile Mîntuitorului. Se spune că ceea ce este imposibil oamenilor, la Dumnezeu, toate sînt posibile, deci să ne rugăm la bunul Dumnezeu, ca să ne facă posibil viața de a trăi după modelul Fiului Său, să ne facă posibile dezlipirea noastră de iubirea deșertăciunilor celor pămîntești și atunci, cu adevărat vom trăi viața, cu adevărat creștinească și bine plăcută lui Dumnezeu. Să ne rugăm, căci Dumnezeu ne așteaptă mereu pentru îndreptare, ca pe fiul cel pierdut și ca pe toți păcătoșii, care s-au întors la El, cu pocăința sinceră și adevărată.
În Sfînta Scriptură sînt destule locuri, unde ni se arată însemnătatea Bisericii ca locaș de cult și ca organizație divină-omenească pentru mîntuirea oamenilor și nouă ne rămîne să le recunoaștem și să ne adaptăm viața noastră la regulile de bază date nouă de către Întemeietorul ei. Să ne rugăm pentru Biserica creștină, cît se poate de des: „Mai întîi, adu-ți aminte, Doamne, de sfînta, soborniceasca și apostoleasca Ta Biserică, pe care ai cîștigat-o cu scump Sîngele Tău”.




