Cuvîntul Biserică are două înțelesuri: primul, cu noțiunea de clădire, locaș de cult, și al doilea, ca o instituție sau organizație, comunitate religioasă de cult. Cult înseamnă adorarea sau preamărirea lui Dumnezeu, cu o mare dragoste de către credincioși, ca pentru creatorul și ziditorul tuturor celor văzute și nevăzute. Biserica, clădirea ei ca locaș de cult, este considerată ca locaș, sau casa lui Dumnezeu și își are originea din cele mai vechi timpuri, cînd popoarele se închinau la zei și aveau temple, pe care le considerau case ale zeilor lor. Avram și Moise nu aveau temple, dar considerau locurile unde li s-a arătat Dumnezeu, ca locuri sfinte, de închinare și rugăciune către Dumnezeu.
Evreii n-au avut temple în robia egipteană, ci numai după ieșirea lor din Egipt, cînd Moise a dispus unor bărbați iscusiți să construiască un locaș sfînt, așa cum a poruncit Domnul (Iesirea 36:1-2). După aceea se amintește mereu în Vechiul Testament despre locașul sfînt, iar de la Solomon apare denumirea de templu, fiindcă El a construit una din cele mai minunate clădiri din vremea aceea. (Cartea I-a a Regilor cap, 6).
La Levitic, Domnul a dat îndrumări lui Moise pentru toată rînduiala de comportare și a serviciilor ce au de îndeplinit arhiereii la aducerea jertfelor în sfîntul locaș pentru iertarea păcatelor. În cîntarea lui Moise se amintește de locașul sfînt „pe care l-ai gătit ție, Doamne, pe care mîinile tale l-au zidit” (Ieșirea 15:17). Locașul sfînt era considerat ca locuință atotputernicului Dumnezeu, așa aflăm la Psalmul 5:8, unde Psalmistul spune: „Întru mulțimea milei, întra-voi în locașul tău, închina-mă-voi pătruns de frica ta, la templul cel sfînt”. În mai mulți psalmi, la Proorocii Isaia. Daniil, Ezechia, Miheia, se amintește de sfințenia templului, ca și de locul de unde Dumnezeu veghează și ia măsurile de îndreptare după felul cazurilor. Mîntuitorul Iisus Hristos este amintit de multe ori în Testamentul Nou că a cercetat templul, unde s-a rugat, a cetit din Scripturi și a învățat poporul. Prima dată e amintit la Sfîntul Evanghelist Luca, după praznicul Paștelui, cînd a participat prima dată la templul din Ierusalim cu părinții lui, la vîrsta de 12 ani. Cît de mult a prețuit Mîntuitorul clădirea templului, ca loc sfînt al lui Dumnezeu, aflăm atunci cînd a venit la Ierusalim și a dat peste vînzători și cumpărători în curtea templului și a răsturnat mesele zarafilor și băncile vînzătorilor de porumbei și i-a izgonit afară, zicîndu-le: „Casa mea, CASA DE RUGĂCIUNE se va chema și voi ați făcut-o peșteră de tîlhari”. Cînd a fost vîndut arhiereilor, care căutau de multă vreme o posibilitate ca să-l omoare, Iuda vînzătorul, care știa locul din grădina Ghetsimani, unde mergea Mîntuitorul dese ori ca să se roage, s-a dus acolo cu oaste multă și cu slugi de ale arhiereilor, ca să-L prindă, El le-a zis: „Ca la un tîlhar ați ieșit cu săbii și cu sulițe să mă prindeți, în fiecare zi ședeam în templu și învățăm și nu ați pus mîna pe mine”.
