Criză de spații

Biroul unuia dintre viceprimarii Sucevei, blocat de mai bine de o lună de zile

O situație fără precedent se înregistrează la Primăria Suceava, unde noul viceprimar desemnat prin voturile consilierilor locali, Lucian Harșovschi, nu are încă un birou propriu. Deși a trecut deja o lună de zile de la preluarea oficială a acestei funcții, deținută anterior de Gavril Vîrvara, biroului fostului viceprimar a rămas închis, neatins, în vreme ce noul viceprimar stă temporar într-un birou în care urmează să fie „găzduiți” și reprezentanții Curții de Conturi.
Tocmai de aceea, șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a făcut apel la consilierii locali PSD să îl convingă pe colegul lor de partid să vină să elibereze biroul pe care l-a avut ca viceprimar.
„Avem o problemă – biroul în care stă acum Lucian Harșovschi este cel pe care îl puneam de obicei la dispoziția organelor de control care vin în primărie.
Am avut și o discuție cu domnul Vîrvara, i-am trimis și o hârtie oficială, să vină să predea biroul. Chiar de sunt niște acțiuni în instanță, acolo poate dura o săptămână, o lună sau mai mult, până când se lămurește treaba. Nu cred că este corect să rămână blocat biroul, este împiedicată desfășurarea normală a activității primăriei. Vă rog să mă ajutați, să vorbiți cu domnul Vîrvara, să vină să predea biroul. Cât de curând trebuie să vină Curtea de Conturi în control și nu avem alt birou disponibil. Nu vreau să ajungem prin presă că am spart un birou, că am intrat cu forța”, le-a spus Lungu consilierilor locali, la finele ședinței de săptămâna trecută.
Deocamdată, demersurile sale nu au avut nici un ecou, ieri biroul fostului viceprimar fiind în continuare închis, așa cum stă de la jumătatea lunii ianuarie, de când Gavril Vîrvara a plecat în concediu de odihnă, perioadă în care noua majoritate politică din Consiliul Local, cea a PNL, a hotărât înlocuirea sa din funcție.
Între timp, decizia Consiliului Local a fost contestată de aleșii locali ai PSD, care au cerut în instanță suspendarea acesteia, termenul de judecare urmând să fie anunțat zilele următoare.
Cel mai probabil, fostul viceprimar și ceilalți reprezentanți ai PSD așteaptă decizia instanțelor înainte de a elibera biroul de cîțiva metri pătrați, în care până și mobila a fost adusă de acasă de către cel care l-a ocupat timp de doi ani și jumătate.

Recomandări

Cușnir: plângeri penale împotriva lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi. Acuzații grave de fals, uz de fals și plăți ilegale din banii sucevenilor

Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei
Plângeri penale ale Primăriei Suceava față de fosta conducere pentru un prejudiciu de 18 milioane de lei

Spectacole cu drone, cu lasere și lumini, la revelionul Sucevei, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000 de euro

Viceprimarul Cușnir acuză „împroprietările dubioase” din parcuri și dintre blocuri, care „sufocă orașul”

Delegația Sucevei, condusă de viceprimarul Daniel Ungurian, primită cu brațele deschise de reprezentanții comunităților românești din America