Biroul Permanent al Senatului: Proiectul Roșia Montană va fi dezbătut în procedură de urgență



Vicepreședintele Senatului, Cristian Dumitrescu, a declarat, ieri, că Biroul Permanent al Senatului a decis, la solicitarea grupului PSD, ca proiectul de lege privind Roșia Montană să intre în procedură de urgență în dezbaterea comisiilor de specialitate.
Dumitrescu a declarat că la nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administrație împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ.
Ulterior, proiectul va intra în dezbaterea și votul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată.