Biroul Județean al PSD vrea să-l suspende 6 luni din partid pe primarul de Fălticeni, Cătălin Coman

Catalin Coman, primarul municipiului Falticeni
Catalin Coman, primarul municipiului Falticeni

Biroul Permanent Județean Suceava al PSD a votat, sâmbătă, cu largă majoritate, să propună Consiliului Politic Județean al PSD suspendarea din partid, pentru 6 luni, a primarului din Fălticeni, Cătălin Coman. Surse din partid ne-au declarat că, din cei 40 de membri ai BPJ, au fost prezenți 32, dintre care 31 au votat pentru suspendare și unul s-a abținut de la vot. Cătălin Coman, care este și președintele Organizației Municipale Fălticeni a PSD, a fost audiat online.
PSD îi reproșează primarului din Fălticeni luările sale de poziție împotriva unor lideri PSD în timpul și după campania electorală de la alegerile de anul trecut și activitatea politică slabă la nivelul organizației municipale. Întrunirea Consiliului Politic al PSD va avea loc săptămâna viitoare și atunci va fi analizată și supusă votului propunerea de suspendare. Până la ora redactării acestei știri, primarul Cătălin Coman nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere. Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, a declarat că nu dorește să facă nici un comentariu pe această temă.

Recomandări

Emoție și mândrie la „Fălticeni – Mon Amour” pentru patru noi Cetățeni de Onoare ai municipiului Fălticeni

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională