Electorat activ

Biroul Electoral Județean a avut deja două plângeri referitoare la referendum

Panou electoral cu tricolor
Panou electoral cu tricolor

Două plângeri referitoare la desfășurarea campaniei electorale pentru referendumul național de modificare a Constituției au fost deja primite la Biroul Electoral Județean, conform https://sv.prefectura.mai.gov.ro/referendum-national-pentru-revizuirea-constitutiei/.
Prima a fost formulată de deputatul PNL Mihai Alexandru Voicu, care a reclamat folosirea culorilor roșu, galben și albastru într-o succesiune care reproduce drapelul României, lucru interzis de legea electorală. În susținerea plângerii a atașat fotografii cu un panou electoral și un banner. Șase dintre cele șapte persoane care formează BEJ Suceava au votat pentru respingerea plângerii, pe motiv că panoul și bannerul au fost surprinse în fotografii realizate în București, nu pe raza județului Suceava. Singurul vot pentru admiterea plângerii a fost al reprezentantului USR în BEJ, în timp ce președintele BEJ, judecător Liliana Condrovici, și reprezentanții PSD, PNL, ALDE, PMP și UDMR au votat pentru respingere.
O a doua sesizare a venit din partea Asociației pentru Echitate „Prisma”, care a reclamat că pe pagina de Facebook a Primăriei Dorna Candrenilor „a fost expus un material care instruiește electoratul în legătură cu ce opțiune ar trebui să-și exprime la referendumul din 6-7 octombrie, prezentând totodată informații incorecte legate de semnificația opțiunilor de pe buletinul de vot, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a legislației electorale”.
Conform hotărârii BEJ, sesizarea a fost admisă, a fost dispusă îndepărtarea materialelor electorale vizate și a fost respinsă cererea petentei de sancționare a Primăriei Dorna Candrenilor. Singurul membru BEJ care a votat împotriva admiterii sesizării a fost cel al PSD. Reprezentantul ALDE nu a fost prezent la această ședință a BEJ.

Recomandări

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4