Lovitură de teatru

Biroul de conducere al Organizației Municipale Suceava a PD a fost dizolvat

Eugen Constantin Uricec: „Proastă organizare şi atmosfera nelucrativă”
Eugen Constantin Uricec: „Proastă organizare şi atmosfera nelucrativă”

– Măsura a fost luată aseară de Biroul Permanent Județean al PD, cu 20 de voturi pentru și trei abțineri, motivul fiind „proasta organizare și atmosfera nelucrativă”
– Fostul președinte al organizației, Niculai Barbă, apreciază că după alegeri structura noului birou de conducere nu va diferi foarte mult de cea care tocmai a fost dizolvată
– Niculai Barbă fost în situația de a vota dizolvarea biroului local în fruntea căruia se afla el, deținînd și funcția de vicepreședinte al Biroului Permanent Județean, pe care o va păstra în continuare
Lovitură de teatru în organizația municipală Suceava a PD. Biroul Permanent Local de conducere a fost dizolvat, locul său fiind luat de o Comisie de organizare și desfășurare a alegerilor compusă din nouă membri, care este condusă de vicepreședintele de la județ, Viorel Nicu Hrebenciuc. Măsura a fost luată aseară de Biroul Permanent Județean al PD, cu 20 de voturi pentru și trei abțineri. Președintele acestuia, Eugen Constantin Uricec, a declarat că motivele care au stat la baza deciziei au fost „proasta organizare și atmosfera nelucrativă”, care creează probleme imaginii partidului. „Decapitarea” Biroului Local de conducere survine ședinței de duminică a Consiliului de Coordonare Local, ședință extrem de tensionată, presărată cu atacuri dure la adresa conducerii, și mai ales a președintelui Niculai Barbă. „Ultima ședință a Consiliului de Coordonare Local a fost efectul unei stări de lucruri care se perpetua și pe care Biroul Permanent Județean nu a vrut să le mai tolereze, pentru că suntem în pragul alegerilor pentru Parlamentul Europei, pentru că în 2008 sînt două evenimente electorale extrem de importante, alegerile locale și cele generale. În concluzie, PD vrea să aibă în municipiul Suceava o organizație solidă pe care să se poată baza și de la care să aibă și rezultatele pe care le scontează. Conform statutului, s-a format o Comisie de organizare și desfășurare a alegerilor compusă din nouă membri, al cărei președinte este vicepreședintele BPJ, Viorel Hrebenciuc. Este de fapt și o condiție a regulamentului de organizare care prevede ca această comisie să fie condusă de un vicepreședinte sau de un secretar executiv din BPJ. Misiunea comisiei este aceea de a organiza alegerile până pe 9 septembrie”, a declarat Eugen Constantin Uricec. Fostul președinte al organizației, Niculai Barbă, apreciază că după alegeri structura noului birou de conducere nu va diferi foarte mult de cea care tocmai a fost dizolvată. Barbă a fost în situația de a vota dizolvarea biroului local în fruntea căruia se afla el, deținând și funcția de vicepreședinte al Biroului Permanent Județean, pe care o va păstra în continuare. „În 9 septembrie probabil că vor fi două trei schimbări în componența Biroului Local de conducere, și atât. Biroul actual a fost ales având sprijinul majorității membrilor, și nu o să poată schimba opțiunea membrilor de partid într-o lună de zile. După amenințările pe care le-am primit, nu știu dacă mai candidez sau nu. Dacă așa se face politică la Suceava, mă mai gândesc. Oricum, voi încerca să contactez instituții abilitate ale statului, pentru că dacă lucrurile merg așa, îmi simt periclitată viața personală. La ce pot să mă aștept, dacă am fost amenințat cu desființarea fizică”, a mai spus Barbă.

Niculai Barbă:”După ameninţările pe care le-am primit, nu ştiu dacă mai candidez sau nu”
Niculai Barbă:”După ameninţările pe care le-am primit, nu ştiu dacă mai candidez sau nu”
Eugen Constantin Uricec: „Proastă organizare şi atmosfera nelucrativă”
Eugen Constantin Uricec: „Proastă organizare şi atmosfera nelucrativă”

Recomandări

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

„Rulota satului”: Cum a reușit un student de etnie romă, de la universitatea din Suceava, să creeze locuri de muncă la Drăgoiești

CJ Suceava a promovat Bucovina ca destinație turistică de referință în Europa, la Salonul Mondial de la Paris