Unii nu pun nici un preț pe spovedanie, această practică de apropiere de Dumnezeu cu adevărat. Este foarte bine să ne spovedim și, dacă se poate, să ne împărtășim, pentru că ne curățim de zgura păcatelor care zac în noi și care împiedică legătura cu Dumnezeu, Care bate continuu la ușa inimii noastre.
Hristos nu poate intra în noi pentru că sîntem dezordonați, sîntem cu mintea împrăștiată, sîntem cu mintea înfiptă în patimi, căci tot trupul nostru este plin de întinăciuni – iertați-mi cuvîntul, dar așa este – și de aceea, prin spovedanie sinceră, adîncă, curată, acest lăuntru al nostru se curățește și face loc lui Dumnezeu în noi.
Știți că s-a spus de-atîtea ori, că noi, creștinii, sîntem temple ale Duhului Sfînt. Trupul unit cu sufletul nostru este templu al Duhului Sfînt. În noi locuiește Dumnezeu. Ne spune Mîntuitorul nostru Hristos: Împărăția lui Dumnezeu este în voi. Adică în noi este Sfînta Treime, Maica Domnului, Sfinții Îngeri, tot cerul este în noi ! Trebuie să știm cu toții, că lumea duhovnicească n-are volum, așa încît încape în fiecare inimă această prezență dumnezeiască.
Pentru că de obicei vă spovediți, ca să puteți primi Sfînta Împărtășanie, am să vă atrag atenția care sînt păcatele care în chip deosebit opresc intrarea la Sfîntul Potir.
– Bîrfa
Mai întîi, este un păcat foarte obișnuit acela al bîrfei, al osîndirii aproapelui, al osîndirii celuilalt, pe care de obicei o facem în comparație cu noi: „Eu sînt grozav, celălalt este un ticălos! „Și bîrfa începe și toți contribuie ca să omoare pe acel care a căzut sub această rază a osîndirii. Acesta este un păcat foarte mare, deoarece judecata este a lui Dumnezeu. El judecă pe fiecare dintre noi, El știe cînd ne vom mîntui, cum ne vom mîntui. Chiar dacă am greșit, ne trimite mijloace de îndreptare, încît a Lui este judecata, a Atotțiitorului.
Cînd intervenim noi, oamenii, este ca și cum am spune: „Doamne, Tu nu știi nimic! Să-ți spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta!” Așa ne prezentăm noi, plini de obrăznicie și de nesimțire și dobitocie. Îl dăm afară din scaunul judecății și judecăm noi. Spunem mai departe ce știm noi sau ce ne imaginăm noi! Și Mîntuitorul, ca Cel ce ne-a acordat libertate personală, Se retrage. Însă Își retrage și harul, puterea aceasta dumnezeiască care ne ține cu viața. Și atunci noi începem să bîjbîim în întuneric ca niște ologi, ca niște dezorientați, ca niște orbi. Nu știm cum să facem, ce să facem și cum să ne echilibrăm. Spunem toate ticăloșiile care ne vin atunci în minte împotriva aceluia sau aceleia care a intrat, sub această rază a osîndirii noastre. Iar Dumnezeu, ridicînd harul de la noi ca pedeapsă, intrăm în această situație de dezechilibru intelectual, duhovnicesc, și greșim. Și, ca urmare, vine pedeapsa. Pedeapsa constă, în primul rînd, în gînduri de răutate în tot chipul: gînduri spurcate, gînduri de păcate și imagini păcătoase, gînduri de hulă chiar împotriva lui Dumnezeu și împotriva sfintelor icoane. După aceea, pedepse cu pagube, tulburări în familie, tulburări sufletești, încît e un întreg haos și iad în sufletul nostru, pentru că în noi nu mai este Dumnezeu deoarece am vrut să ocupăm locul Lui. Cînd ne scuturăm de Dumnezeu, ne apropiem de cel rău ! De răutate și de trufia diavolească! Așa încît, iertați-mă, sîntem un fel de diavoli, atunci! Această bîrfă, această osîndire a aproapelui este una dintre cauzele sau păcatele care ne opresc de la Sfînta Împărtășanie.
– Mînia
Alt păcat: mînia prostească, care merge pînă la ucidere și crimă! Mînia ne oprește de la rugăciune. Sîntem în familie sau în afara familiei, în fabrici, în ateliere, în aceste comunități în care oamenii lucrează ca să-și cîștige pîinea cea de toate zilele și aici întîlnim fel de fel de conflicte, fel de fel de certuri. Sînt familii ai căror membri nu pot vorbi unii cu alții timp îndelungat. Ce iad! Ce pedeapsă, pentru o asemenea familie! Să nu poată vorbi mama cu tata, soția cu soțul sau frații între ei, frate cu sora sau surorile între ele; nora cu soacra și celelalte. Știți foarte bine toate aceste înrudiri. La spovedanie toate aceste păcate vor fi spuse, cu căință și cu angajamentul că nu le vom mai repeta. (www.crestinism.ro )
