Bip-ul prejudecăților

Magda Ursache împlinește… (bip!) ani; ne grăbim să așezăm cuvenitele firitiseli în acest colț de pagină – nu înainte de a vedea cum este percepută scriitoarea în lumea literelor. Gh. Gricurcu își iese din prezumata rezervă prudentă, spre a exclama: „Mărturisesc că nu prea multe pagini ale publicisticii noastre actuale mi se par atât de atracțioase prin aerul lor inteligent-justițiar, prin neobosita lor vervă personalizată, precum cele ale autoarei ieșene”. Ion Rotaru crede că eseistica Magdei U. „transgresează de fiecare dată în artă a cuvântului”. Florentin Popescu opinează că „rafinat și în permanență sprijinit de bogate și alese lecturi, spiritul critic al d-nei Magda Ursache are darul de a-l scoate pe cititor din inerție și de a-l provoca la meditație și acte justițiare”. Ion Adam admiră „tensiunea pamfletară, violența stilizată a verbului său vitriolant, dar și mai mult îi prețuiesc logica, puterea de a aduna într-un tablou întunecat, dar coerent, fețele haosului imediat, cu vârtoase rădăcini în trecut”. A.D. Rachieru vede în cărțile Magdei Ursache apariții „salutare, chiar vital necesare”. Const. Călin este și mai tranșant: „Probabil că am să produc mirare spunând că unul dintre cei mai curajoși și mai buni prozatori români de azi e o femeie: Magda Ursache”.
C. Stănescu o consideră „critic neîmpăcat cu maladiile spiritului critic, pe care nu contenește, într-o manieră sinucigașă s-ar putea zice, să le denunțe”. Și tot același comentator: „incoruptibilă și incorigibilă ca orice mare idealist, incapabilă să fie, ca un comis-voiajor, pe placul tuturor clienților ce-i pică sub condei”.
Cu toată strădania, n-am putut recolta, de pe întreaga postată a literelor române, decât un singur rictus mărunt de respingere, de-a dreptul bizar, evident inconsistent și superficial, sub semnătura lui Horia Gârbea. Nici n-are rost să-l reproduc; se pierde în impresionantul vraf de elogii. Și cum în romanele Magdei personajele ajung să dialogheze cu autoarea („Las’ că mă săturai și dă răzbunările Magdei U. păn scris!”), încerc să-i dau cuvântul și lui MRI, martor al evoluției scriitoarei încă din clipa debutului editorial – 1973. Ar fi, deci, dublă aniversare, odată împlinindu-se 35 de ani de la apariția primei cărți și a doua oară, X ani de viață, la fel de rotunjor împliniți.
Ocolirea cifrelor răspicate în astfel de împrejurări e-o prejudecată căreia trebuie să ne supunem. De regulă, însoțită cu precizarea că sărbătorita „e mai tânără ca oricând!” N-am ce face, trebuie să scriu și eu aidoma, fiindcă… exact așa-i. Nu-ncap suspiciuni de compliment-floricică, totu-i la vedere. O demonstrează atât prezența în mai toate ungherele presei culturale românești, dar și în revistele din Capitală (să mi se îngăduie observația că, în momentul de față, publicațiile culturale ale provinciei au cam luat fața celor bucureștene!), alături de faptul că nu lipsește de la nici o manifestare mai răsărită, de la Constanța, la Săpânța; cine o cunoaște personal s-a obișnuit de mult cu neastâmpărul juvenil, ubicuitatea-i proverbială și agitația colocvială ca adevărată stare de agregare. Până și ritmul fragmentat și nervos al textelor sale trădează o ne-stare, să-i zic astfel, funciară.
Orice editor păstrează, pentru uz propriu, o listă a debuturile petrecute sub privegherea sa și confirmate ulterior. Fac publice numele ce ocupă locurile din față pe lista (mea!) primelor apariții în care am fost implicat: poezie – Mihai Ursachi, proză, I.D. Sârbu, critică, Magda Ursache, publicistică, Ion Petru Culianu. Magda se află, cum se vede, într-o companie onorantă. Voi detalia în rubrica viitoare.