Bip-ul prejudecăților (II)

Linia evoluției post-debut a Magdei Ursache cunoaște sincope (al căror mecanism îl revelează romanul „Universitatea care ucide”), păstrând, totuși, o tendință ascendentă, devenită de-a dreptul explozivă în ultimul deceniu. O văd, la finele lui 2008, tot fără mamă, tot fără tată. Afurisita muiere (examinat prin etimologie, substantivul muiere n-are nimic peiorativ) trăsnește în dreapta și-n stânga, fără a ține seama de sex, rasă, vârstă, prestigiu, susținere politică, box-office ori eventuală amiciție. În același timp, apără. Apără din răsputeri, potrivit „listei lui Ursache”, în care-s opisate valori incontestabile, în curs de regretabilă maculare. Își poate permite, pentru că nu s-a înregimentat în găști, grupuri de presiune și coterii interesate (pleonasm, da-l las așa).
Cărțile ei de critică oferă o radiografiere a stării literaturii noastre de azi. Prea puțin spus radiografiere – de fapt, tomografie computerizată, fiindcă operează fără cruțare atât în desfășuratul plan general, cât și în universul celulei critice, investigată la micron. Din fosta-i experiență de conducător auto, și-a păstrat reflexul privirii în oglinda retrovizoare: orice pas către înainte este însoțit, obligatoriu, de „o repede ochire” către lumea blurată a lui „a fost odată”. Este utilizat un limbaj critic direct, nesofisticat, potențat de ironie și sarcasm, totdeauna susținut de solidă încărcătură culturală. Magda spune deschis, argumentat și convingător, lucrurilor pe nume, și, mai ales, rostește răspicat ceea ce, din varii motive conjuncturale, este ocolit, ocultat, cu vinovăție trecut sub tăcere. Ridică brutal preșul și apare gunoiul adunat în 19 ani de tranziție (literară) contradictorie, bălmăjită, adesea contrafăcută.
Mulți gândesc asemenea ei, puțini o spun și mai puțini o scriu. Primul cal de bătaie: literatura obsedantului deceniu. Material faptic (sumedenie de amănunte noi) din belșug. Ai zice că se forțează uși deschise: de ce să mai dai un ghiont celor răposați întru dreaptă uitare literară? Nu-i chiar așa: tirul se focalizează în direcția revopsirii conjuncturale, și campioni, și simpli pioni ai proletcultismului trecând cu arme și bagaje pe baricada adversă, de unde practică nerușinat, în numele unei „modernități” sfeterisite, și, desigur, în acela al libertății de creație. Primesc indulgențe încăpățânații care-și păstrează conduita: barem au ceva caracter și nu s-au răspopit flagrant, după cum bat clopotele vremii.
Altă țintă (era să scriu target): pornografia etichetată ilicit ca purtătoare a „noului”; în acest caz rolul hotărâtor în demonstrația critică ar urma să revină citatului, dar cum să citezi când hârtia unei publicații oneste n-are cum să suporte? Cu aceeași energie se oferă susținere argumentată (iată că este mereu nevoie!) marilor valori – Eminescu, Sadoveanu, Voiculescu ș.a., devenite subiecte de contestare miștocărească ale unor „exerciții critice” nutrite din pură dorință de scandal.
Obligatoriu de remarcat, fertila simbioză intelectuală dintre cei doi soți Ursache, cu prestații scriitoricești atât de diferite ca spectacol exterior, dar cu unic și statornic temei unificator: seriozitatea. Nu-i vorba despre morga și ștaiful implementate (altă rimă n-am avut…) paginii plicticos-docte, ci de seriozitatea cu care-i înțeleasă și asumată însăși misia scriitorului preocupat de „euro-soarta culturii române” și de pledoaria pentru mitul apt să fundamenteze conștiința istorică și să modeleze psihologia colectivă.
Dacă punem la un loc cărțile semnate, împreună sau separat, de Magda și Petru Ursache, vom înfiripa… ditamai raftul: romane, culegeri de eseuri, ediții critice, antologii. Toate fiind construcții solide, pe lângă care nu se poate trece fără a li se acorda atenția din plin meritată. Cât despre inamicițiile presărate, firește, în jur, mai că ne vine a așeza, în încheiere, o cugetare lălăită de Adrian Copilu-minune: „Dușmani-ți poartă pică / Da’ n-au valoarea ta.”