Crainic Nichifor – din botez Ion Dobre, profesor de teologie, poet, eseist, filosof, ziarist, om politic.
Născut la 12 dec. 1889, în Bulbucata, decedat la 20 – 21 aug. 1972, la Mogoșoaia lângă București.
Studii la Seminarul „Central” (1904 – 1912) si la Facultatea de Teologie din București (1912 – 1916), după care a participat la primul război mondial, lucrând intr-un spital din Iași (1916 – 1918).
Studii de specializare la Facultățile de Teologie catolica și de Filosofie ale Universității din Viena (1920 – 1922).
A lucrat ani în șir la redacția unor ziare, ca „Neamul Românesc” al lui Nicolae Iorga (1917 – 1918 la Iași), „Dacia” (1918 – 1920), „Lamura” (1922 – 1923), „Cuvântul” (1922 – 1926), toate la București: a condus el însuși ziarul „Calendarul” (1932 – 1933) și revista lunară „Gândirea” (1926 – 1944), fiind principalul animator și teoretician al curentului „gândirist” tradiționalist.
Paralel a funcționat ca profesor la catedra de Literatură religioasă modernă a Facultății de Teologie din Chișinău (1927 – 1932), transferat apoi la catedra de Istoria literaturii bisericești și religioase moderne de la Facultatea de Teologie din București (de la 1dec. 1932), devenită catedra de Ascetică și Mistică (1941 – 1944); suplinitor al catedrei de Apologetică și Dogmatică (1938 – 1944)
Angajat și în viața politică, a fost secretar general în Ministerul Cultelor și Artelor (1926), deputat independent de Vlasca (1927), ministru al Propagandei Naționale, pentru scurt timp (1940 și 1941)
Laureat al Premiului Național pentru poezie (1930), membru al Academiei Române în locul lui Octavian Goga (1940, cu discursul de recepție la 22 mai 1941), demnitate pe care a pierdut-o în timpul regimului comunist și „doctor honoris causa” al Universității din Viena (1940), participant la Congrese Internaționale ale scriitorilor la Bruxelles (1927), Viena (1929), Arles și Avgnon (1930).
Conferințe la Universitățile din Sofia (1941), Zagreb (1943), Berlin (1943 si 1944), Viena (1943), Weimar (1943) etc.
Din iarna anului 1944 – 1945 până în mai 1947 a stat ascuns la mănăstirea Sâmbăta de Sus, în casa unor preoți din Munții Apuseni și de pe Târnave.
În iun. 1945 a fost judecat în lipsă și condamnat la închisoare pe viață.
S-a predat autorităților în satul Cerchid – Mureș, fiind închis la Văcărești, apoi la Aiud, unde a stat 15 ani, eliberat la 26 apr. 1962, după care a lucrat în redacția ziarului „Glasul Patriei” până în 1968.
Opera sa poetică și literară se bazează pe o viziune teologică asupra istoriei și artei românești, poezia lui fiind inspirată din viața câmpenească și dominate de nota religioasă și revista „Gândirea” a lansat sau a încurajat mulți poeți și eseiști contemporani (Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ion Pillat s.a.).
În viața politică lansează ideea etnocrației (Puncte Cardinale în haos. Ortodoxie și etnocrație).
Lucrări Teologice:
– Curs de istoria literaturii bisericești și religiose moderne. Editat după note stenografice de Pandele Olteanu și Ion V. Georgescu, București, 1933
– Curs de teologie mistică, litografiat, București, 1938
– Curs de mistică germană, litografiat
– Curs de Apologetică, litografiat
– Curs de Dogmatică, litografiat.
– Sfințenia – împlinirea umanului (Curs de Teologie mistică, 1935 – 1936), ediție îngrijită de ierod. Teodosie Paraschiv, Iași, 1993, 224 p.
Volume de versuri:
– Șesuri natale, Craiova, 1916
– Darurile pământului, București, 1920
– Cântecele patriei. București, 1925
– Țara de peste veac. București, 1931 (și 1940, 129 p.)
– Șoim peste prăpastie. Versuri inedite create în temnițele Aiudului, București, 1990, 168 p.
– Poezii alese 1914-1944. În selecția autorului, București, 1990, 104 p.
