BIO: Elena Udrea, între PNL și PDL, avocatură și geopolitică, deputăție și Turism



Elena Udrea, cunoscută ca politician apropiat șefului statului, este soția omului de afaceri Dorin Cocoș, este avocat, a absolvit Colegiul Național de Apărare cu o lucrare despre interesele NATO la Marea Neagră și Caucaz iar, mai nou, democrat-liberalii au propus-o pentru portofoliul Turismului. Elena Udrea s-a născut la 26 decembrie 1973. Unii dintre adversarii săi politici susțin că ea s-ar fi născut la Pleșcoi, loc de proveniență a faimoșilor cârnați, în timp ce ea afirmă că s-a născut la Buzău. De altfel pe site-ul său Udrea precizează că este născută la Buzău, „și nu în Pleșcoi, așa cum se încăpățânează unii să susțină”.
Între 1988 și 1992 a urmat liceul teoretic „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Buzău, secția Filologie – limbi străine, iar între 1992 și 1996, Facultatea de Științe juridice și administrative din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București. De asemenea, a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, pe care le-a terminat cu o lucrare pe tema intereselor NATO în zona Mării Negre și Caucaz.
Potrivit CV-ului, Elena Udrea cunoaște franceza „foarte bine”, iar engleza și italiana „bine”.
Între 1997 și 2005 a fost avocat titular al cabinetului Individual de Avocatură „Udrea Elena Gabriela” din București, iar între iunie 2004 și februarie 2005 a fost consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, președinte al Comisiei Juridice și de disciplină.
În 2002 a intrat în Partidul Național Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL. Pe 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, iar la 12 februarie 2006 se înscrie în PD. În prezent este secretar executiv al PDL.
Udrea s-a făcut cunoscută, printr altele, pentru o confuzie făcută, într-o emisiune televizată, în legătură cu regimul constituțional al Norvegiei și cu apartenența acestui stat la UE.
Udrea este căsătorită cu omul de afaceri Dorin Cocoș.
Până în octombrie 2005, Elena Udrea a fost consilier de stat la Administrația prezidențială, șef al Cancelariei prezidențiale, funcție deținută acum de Cătălin Avramescu.
În toamna anului 2005, ea a demisionat din funcția deținută la Președinție, invocând atacurile „profund nedrepte” îndreptate asupra sa și a altor persoane care susțin lupta anticorupție, precum și faptul că nu dorește ca prin insinuările la adresa sa să devină „o vulnerabilitate a demersurilor președintelui”.
Tot în aceeași perioadă, Udrea a fost implicată în scandalul acuzațiilor potrivit cărora Călin Popescu Tăriceanu ar fi intevenit telefonic pe lângă procurorul general Ilie Botoș în cazul arestării omului de afaceri Dinu Patriciu, apropiat al premierului. Ea l-a atacat într-o emisiune televizată pe premierul Tăriceanu, amintind de relația de afaceri și de prietenie dintre acesta și Dinu Patriciu. „L-a întrebat cineva pe Tăriceanu dacă a sunat la Parchet în ziua arestării lui Patriciu pentru a interveni în favoarea prietenului său?”, s-a întrebat Udrea.
Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat că procurorul general Ilie Botoș l-a informat despre discuția cu Tăriceanu imediat după telefonul premierului și că în momentul discuției cu Botoș era de față și Elena Udrea.
De asemenea, Elena Udrea a fost implicată, în 2007, în ceea ce a fost cunoscut în presă ca fiind „scandalul bilețelul”. Ea a declarat, tot într-o emisiune televizată, că premierul Tăriceanu i-a solicitat președintelui Băsescu, într-o scrisoare, o intervenție în justiție în favoarea lui Dinu Patriciu.
În 2007, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” a emis pliante publicitare în care se arăta că Elena Udrea este doctor în științe militare, predând masteratul de „Integrare Europeană”. Ea a recunoscut însă că este „doar doctorand”.
În 30 noiembrie 2008, Elena Udrea a fost aleasă deputat.
Pe site-ul său, ea afirmă că a apreciat „stilul deschis al lui Traian Băsescu, tenacitatea sa și capacitatea de a mobiliza oamenii”, acesta fiind persoana de la care a învățat cel mai mult în materie de politică.