Binecuvântarea roadelor pământului

Toamna este vremea strângerii roadelor. Acest anotimp aduce, desigur, o mare bucurie pentru că este timpul în care se gustă din toate roadele pământului și se mulțumește lui Dumnezeu pentru toate cele dăruite. Acum se încheie vechiul an agricol și se începe altul nou, pregătindu-se totodată și semănăturile pentru anul care începe. Așadar, orice sfârșit este un început, după cum și în viața fiecărui om sfârșitul vieții pământești face trecerea spre viața veșnică. Astfel, anotimpul acesta semnifică și timpul judecății lui Dumnezeu, când fiecare om va trebui să-și prezinte roadele vieții sale înaintea Dreptului Judecător. Plantele roditoare, în special măslinul, au fost asemănate de Mântuitorul Iisus Hristos cu sufletul omului. Ele sunt pentru noi un motiv de a ne gândi la ce fel de roade vom aduce noi lui Dumnezeu în viața aceasta.
În Vechiul Testament exista porunca lăsată de Dumnezeu ca fiecare familie să aducă la templu prinos din roadele sale pentru ca acestea să fie binecuvântate de preoți. Cu acest gând credincioșii din anumite parohii, în special cei de la sat, atât vara, în timpul coacerii poamelor, aduc la biserică daruri de pârgă pentru a fi binecuvântate, cât și toamna, după culesul tuturor roadelor, mulțumind lui Dumnezeu pentru darurile bogate primite. Prinoasele aduse înaintea Sfântului Jertfelnic ca mulțumire și recunoștință față de Dumnezeu pentru rodul bogat al muncii omului sunt de obicei primele roade culese, semn al sfințirii și întăririi legăturii omului cu Dumnezeu. Înfrânarea în fața lui Dumnezeu și negustarea dintr-un anumit fel de rod înainte de a-i oferi Lui sunt o dovadă a dragostei, pe care Dumnezeu nu o va lăsa nerăsplătită. Așa cum observăm din conținutul rugăciunii la aducerea darurilor de pârgă: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai poruncit fiecăruia dintre noi să-Ți aducem Ție, după putință, ale Tale dintru ale Tale; Care dăruiești, ca răsplătire pentru aceasta, bunătățile Tale cele veșnice; Cel ce cu bună plăcere ai primit darul cel după putere al văduvei, primește și cele aduse acum de robul Tău și-l învrednicește ca acestea să fie socotite în vistieriile Tale cele veșnice, iar lui dăruindu-i îmbelșugată desfătare a bunătăților Tale celor din această lume, împreună cu toate cele ce-i sunt de folos”. Deci, ce observăm? Binecuvântare în această viață și răsplată veșnică, deoarece printr-un mic dar se binecuvântează tot întregul.
Prinoasele aduse ca mulțumire lui Dumnezeu reprezintă și acte de milostenie?
Din darurile binecuvântate se împărtășesc toți credincioșii, dar mai ales cei lipsiți și nevoiași, care ar trebui să se împărtășească de roadele și darurile bogate ale celor mai avuți și binecuvântați. În acest sens Biserica vine în sprijinul și ajutorarea celor lipsiți, rânduind ca în perioada toamnei să se citească în cadrul Sfintei Liturghii pericopele evanghelice cu bogatul nemilostiv, cu bogatul căruia i-a rodit țarina, cu tânărul bogat, spre a căuta să sensibilizeze pe cei avuți, ca să se apropie și să vină spre cei cărora peste iarnă are să le fie mai greu. După cum am amintit, strângerea tuturor roadelor pământului corespunde cu încheierea vechiului an agricol, însă acestora le urmează semănatul pentru următorul an agricol, față de care Sfinții Părinți au avut grijă să rânduiască în perioada aceasta, de toamnă (în jurul datei de 16 octombrie), citirea pericopei evanghelice care se referă la pilda semănătorului. Astfel odată cu semănatul pământului trebuie să fie pus cuvântul lui Dumnezeu în pământul cel bun al sufletelor credincioșilor în vederea culegerii roadelor celor bune la vremea rânduită de Dreptul Judecător.
(Ștefan MĂRCULEȚ, Ziarul Lumina)