Bine că-i Guriță!

Probabil vă amintiți că în momentul când s-a hotărât debarcarea de la cârma reprezentativei de fotbal a neisprăvitului de neamț, s-au vehiculat fel de fel de nume de posibili înlocuitori, de la eroii neamului, care fac legea la arabi, până la familia Lucescu, pentru etapele finale calificându-se doar doi antrenori din cei pe care de obicei îi numim „tineri”, ambii foști fotbaliști ai Naționalei, ba chiar, culmea!, jucând și pe același post, pe banda dreaptă, de fundaș ofensiv. Fiecare în felul său a fost important în angrenajul Naționalei, cu un plus parcă pentru Petrescu, membru cu drepturi depline al „generației de aur” și participant direct la unele din meciurile absolut antologice ale echipei. În plus, a fost ani de-a rândul titular la o mare echipă, Chelsea, aportul său ofensiv fiind extrem de important. Iar ca antrenor, înainte de a se haiduci prin Rusia, a reușit să dea lovitura în România, construind cam de la zero o echipă de Champions’ League numită Unirea Urziceni, dacă vă amintiți… Guriță a jucat și el la Atletico Madrid și Milan, pe deplin comparabile ca valoare cu Chelsea, însă ca antrenor parcă n-a lăsat urme comparabile cu ale lui Petrescu. Nici măcar prin China, unde (iarăși coincidență) au antrenat amândoi, ba încă și în același an, 2015! De aici și opțiunea mea inițială: l-aș fi preferat pe Dan Petrescu la Națională, să zicem că pe baza pedigree-ului. Săptămâna trecută, însă, l-am auzit pe Dan Petrescu (fundașul ăla tehnic, rapid și mai ales ofensiv de la Chelsea) făcând elogiul curului în poartă: „Trofeele le câștigă cine ia goluri mai puține”! Iar dovada că e convins de asta e că CFR Clujul lui e pe locul 6 în Europa la goluri încasate, dintr-un număr de 25 de țări luate în calcul. Eu zic așa: să ajungă primul în galaxie cu Clujul ăla care nu ia goluri, iar la Națională bine că e Guriță care nu grohăie asemenea aberații.