Revelionul Pensionarilor, eveniment organizat de opt ani de zile de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Suceava, se dovedește și în acest final de an o petrecere foarte așteptată de vârstnici, la finele lunii noiembrie mai bine de jumătate din biletele pentru marea distracție fiind deja vândute.
Cezar Telescu, președintele CARP Suceava, a declarat că au fost vândute deja 350 de bilete pentru Revelionul Pensionarilor, în condițiile în care numărul total de tichete va fi de 550.
„Și în acest an membrii noști au arătat un interes deosebit pentru această petrecere, pe care mulți o așteaptă de un an de zile. Biletele au fost puse în vânzare de la începutul lunii noiembrie și s-au vândut într-un ritm foarte crescut”, a declarat președintele CARP Suceava.
Revelionul Pensionarilor va avea loc pe data de 4 ianuarie 2015, la „Conacul Domnesc”, fiind prima dată când petrecerea are loc în această locație. Prețul unui bilet este de 70 de lei, cu precizarea că oferta este valabilă doar pentru membrii CARP Suceava, o parte din costuri fiind acoperite de asociația nebancară.
Ana Negru, contabil-șef în cadrul casei de ajutor reciproc, a precizat că prețul întreg al unui bilet este de 110-115 lei, însă s-au făcut eforturi pentru ca suma de 70 de lei, care s-a perceput și anul trecut pentru un bilet, să fie menținută.
Pensionarii vor avea parte, ca în fiecare an, de aperitiv rece și cald, friptură, băuturi, fructe și prăjituri, pentru petrecere fiind încheiat contract și cu o formație care va cânta live pentru cei prezenți.
Revelionul Pensionarilor a stârnit un interes mare la toate edițiile precedente, fiind ani în care petrecerea s-a organizat cu repetiție, în două zile diferite, pentru a se face față cererii de bilete. Pensionarii spun că odată cu înaintarea în vârstă ocaziile de a petrece câteva ore într-un mediu plăcut și adecvat vârstei sunt din ce în ce mai rare, astfel că petrecerile de acest gen sunt foarte așteptate.
Petrecerea vârstnicilor
Biletele la Revelionul Pensionarilor se vând ca pâinea caldă






