Mii de pensionari suceveni care trăiesc cu speranța că vor putea beneficia de tratament în cadrul stațiunilor balneo-climaterice din România s-au grăbit să depună cereri la Casa de Pensii, deși instituției sucevene nu i-a fost repartizat nici un bilet în acest an. În fiecare zi, la ghișeele Casei de Pensii Suceava sunt depuse zeci de noi cereri de trimitere la tratament, dar nimeni nu știe câți pensionari suceveni vor putea beneficia de această facilitate.
“Avem deja depuse aproape 7000 de cereri și numărul lor crește continuu. Din fericire, la noi nu s-a întâmplat ca în alte județe din țară, unde oamenii s-au călcat în picioare pentru a depune cererea. Partea proastă e că până în acest moment nu ne-au fost repartizate deloc bilete, de la nivel național, deși logic ar fi să fie distribuite de la începutul anului. Practic, se repetă situația de anul trecut, când prima serie de bilete a venit la începutul lunii martie”, a declarat directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Robert Marian.
Astfel, prima serie de beneficiari de tratament la preț redus, ori chiar gratuit (în cazul celor pensionați pe caz de invaliditate), ar putea fi eliberate tot în luna martie.
Numărul de cereri, mult mai mare decât anul trecut Numărul de bilete de tratament care sunt repartizate fiecărui județ este stabilit de CNPAS (Casa Națională de Pensii și Asigurări Sociale) în baza unui algoritm care ține cont de numărul de pensionari și de asigurați ai sistemului public de pensii, precum și de gradul de valorificare a biletelor de tratament pe anul anterior, pentru fiecare județ în parte.
Robert Marian a precizat că a făcut deja demersurile necesare alocării unui număr mai mare de bilete de tratament decât în 2008, mai ales că până acum au fost depuse cu 1200 mai multe cereri față de anul trecut, în aceeași perioadă a anului.
În 2008, județului Suceava i-au fost repartizate 8214 bilete de tratament, valorificate aproape în totalitate, iar stațiunile cele mai solicitate de pensionari pentru anul acesta sunt Vatra Dornei, Băile Felix, Bălțătești, Olănești și Nicolina.
Casa de Pensii
Biletele de tratament pentru pensionari nu au ajuns la Suceava





