Tarifele pentru transportul feroviar de călători vor crește până la finele anului cu până la 60%, prin majorări trimestriale în valoare maximă de 7% peste nivelul inflației, potrivit unui proiect de Ordonanță de Guvern elaborat de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT).
Majorările de tarife vor fi aprobate prin ordin al ministrului transporturilor și vor intra în vigoare la 15 octombrie 2006, 15 ianuarie 2007, 15 aprilie, 15 iulie și 15 octombrie 2007.
În prezent, MTCT stabilește tarifele de transport feroviar de călători, iar operatorii din domeniu nu pot modifica prețurile fără aprobarea Guvernului, având însă posibilitatea de a corela tarifele stabilite de minister cu rata inflației, atunci când aceasta depășește valoarea de 5% față de data ultimei corecții.
Principalul operator din domeniu este Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA.
Reprezentanții ministerului afirmă că cele mai importante costuri ale CFR Călători sunt dictate de piață și nu pot fi controlate direct de conducerea companiei, iar multe dintre costurile operatorilor au crescut semnificativ în ultima perioadă, în special cele pentru combustibili, energie electrică sau achiziții de material rulant.
Potrivit MTCT, autoritățile au încercat să echilibreze lipsa veniturilor din sistemul feroviar prin creșterea contribuției statului pentru plata contractelor de servicii publice sociale de transport, la 226,54 milioane euro în 2005, situație care a generat însă o serie de dezavantaje.
Astfel, ponderea contribuției statului la acoperirea costurilor serviciilor de transport feroviar de călători a depășit media europeană de 50%, determinând „o presiune insuportabilă” asupra bugetului, în timp ce nivelul tarifelor plătite de călători este mult superior mediei europene, susțin reprezentanții ministerului.
Totodată, administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA, a majorat artificial tarifele impuse operatorilor de călători, ca urmare a neachitării obligațiilor acestora către companie.
MTCT arată că în ultimii ani contribuția statului pentru transportul feroviar s-a situat la circa 0,7% din PIB, din care mai mult de jumătate a revenit transportului de călători, însă sumele alocate în valoare absolută sunt mult sub nivelul european.





