Bilete gratuite la tratament balnear pentru cei care lucrează în mediu radioactiv



Salariații care lucrează în mediul radioactiv – zona I și II de expunere la radiații – la explorarea sau prepararea minereului de uraniu, precum și la conservarea și închiderea perimetrelor miniere, beneficiază și în 2008 de bilete gratuite pentru tratamentul balnear, potrivit unui proiect de HG.
Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF) a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear gratuite salariaților care lucrează în mediul radioactiv – zona I și II de expunere la radiații – la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum și la conservarea și închiderea perimetrelor miniere.
Documentul are un singur articol care prevede că se aprobă acordarea de bilete de tratament balnear cu titlu gratuit salariaților care lucrează în mediu radioactiv în zona I și II de expunere la radiații, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum și la conservarea și închiderea perimetrelor miniere, cu încadrarea în numărul total de bilete de tratament aprobate cu această destinație în legile anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu respectarea criteriilor aprobate de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.