FOTBAL PE PÂINE

Bilete de papagal



Președintele “nostru” și șeful “nostru” de Guvern s-au porcăit, au încercat să se elimine reciproc, iar acum sunt numai lapte și miere. Nu, nu am luat-o pe arătură, cei la care vă gândiți nu vor mai sta niciodată în aceeași barcă. Sau pe aceeași motocicletă, ca să nu fac discriminări. Mă adresez tot celor care citesc această rubrică de obicei, de aceea “ai noștri” înseamnă Mircea Sandu și Mitică Dragomir. Poate că omologii politici, astăzi la cuțite, ar putea să ia exemplu de la această perfectă comuniune. E drept aici avem o situație în oglindă. Președintele Sandu este cel care afișează o atitudine europeană, integrat în structurile continentale, dar care este fluierat de lume pe stadioane. În schimb, șeful executivului, adică al Ligii, este cel popular, televiziunile fiind dependente de vorbele sale de duh. Iar descifrarea scandalului bilețelelor, aviz analiștilor, ar fi mult mai la îndemână dacă l-am interpreta în cheie fotbalistică.
De pildă…”Dragă Mircică, îți trimit alăturat un document redactat de ………….. (și aici completați cu numele unui arbitru pe care aveți dumneavoastră pică!) în legătură cu cercetările care au loc. Dacă ai ocazia, să vorbești la comisia centrală despre subiect?”. Sau, în sens invers, dinspre președinte către un membru marcant al LPF: “Domnule Cutărescu, vă rog analizați scrisoarea și dispuneți măsuri în conformitate cu interesele federației, iar dacă este posibil și cu interesele fotbalului românesc”. Aha, iată niște interese care, spre deosebire de ceea ce naiv ne închipuiam, uneori pot fi divergente!
Ulterior, unul dintre semnatari vine și dă o nouă interpretare: n-a fost încercare de influențare camuflată sub cuvinte bombastice, ci avertizare serioasă! Păi asta e o ilustrare perfectă a săriturii din lac în puț. Dacă, să zicem, ai niște informații provenite din ascultarea unor telefoane că un arbitru a călcat pe bec, în loc să-l iei de guler și să dai cu el în diviziile inferioare, dacă nu cumva în afara fotbalului, ba chiar direct în pușcărie, cum s-a întâmplat cu neamțul ăla, tu te apuci să-l avertizezi?!?! Cum ar veni, mergi pe burtă, fii mai discret, că băieții sunt cu antenele pe tine… Vedeți ce clare devin lucrurile dacă le transpunem în lumea fotbalului?! Oricum, trebuie precizat, orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare etc etc…



Recomandări

Peste 1.500 de elevi și profesori din 48 de școli au participat la ediția a XXI-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna