Bilanțul IGPR: Numărul de mașini ale Poliției Române reprezintă mai puțin de jumătate din necesar. 260 de sedii de Poliție au fost revendicate



Poliția Română deține 10.679 de mijloace de transport, număr care reprezintă, potrivit raportului bilanțului pe 2014 al instituției, mai puțin de jumătate din necesar, informează Mediafax.Conform bilanțului, 257 dintre cele 10.679 de mijloace de transport au fost achiziționate în 2014.Dintre acestea, 180 au fost Dacia Duster cumpărate prin programul Rabla, 60 – autospeciale Dacia Logan, 15 – motociclete cumpărate din venituri proprii ale Ministerului Afacerilor Interne, un autoturism Dacia Dokker printr-un program finanțat de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) pentru Institutul Național de Criminalistică și un autoturism Jeep Wrangler prin finanțare de către Organismul Intermediar Elvețian.