Cel de-al treilea an din cel de-al treilea mandat de primar al lui Ion Lungu, șeful municipalității sucevene, a fost marcat nu doar de numeroasele lucrări ample de modernizare a orașului și de reabilitare a rețelelor de utilități, dar și de independența politică a acestuia.
La finele celui de-al 11-lea an la conducerea Primăriei Suceava, Ion Lungu a ținut să le ureze tuturor sucevenilor „La mulți ani cu bucurii și zile frumoase!”, cu ocazia Zilelor Orașului Suceava.
„Și în acest an am creat mult disconfort în oraș, sunt foarte multe șantiere deschise, iar sucevenii merită să se mai și distreze, așa că îi așteptăm timp de cinci zile la Iulius Mall, pentru a sărbători împreună Zilele Orașului”, a spus Lungu, înainte de a prezenta un scurt raport de activitate.
Una din principalele realizări din acest an de mandat este proiectul de reabilitare străzi, poduri și pasaj, în valoare de opt milioane de euro, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, în cadrul căruia s-au efectuat lucrări pe strada Plevnei, Calea Unirii, Cuza Vodă, Universității, iar în prezent se lucrează pe bulevardul George Enescu.
„Este primul proiect din România obținut prin Program Operațional Regional din economiile făcute la celelalte proiecte accesate. Termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul anului 2015”, a spus edilul sucevean.
O lucrare importantă, care va începe de săptămâna viitoare, este cea de continuare a modernizării zonei centrale a Sucevei. Finanțarea, în valoare de trei milioane de lei, a fost obținută prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru proiectul „Reabilitarea zonei centrale a municipiului Suceava prin reabilitare pietonal, străzi și iluminat”. Lucrările vizează zona cuprinsă între străzile Aleea Nucului și Libertății, în jurul Palatului Administrativ, prin realizarea de pavaj pietonal cu granit. Lucrările vor începe imediat după Zilele Sucevei, granitul necesar fiind deja achiziționat de constructor.
„Un proiect la care țin mult – și trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, este proiectul rutei ocolitoare, inițiat de Primăria Suceava. Un lucru pozitiv este faptul că s-a dat în funcțiune un tronson, care arată foarte bine și ne ajută mai ales acum, în perioada în care vom lucra la podul de peste râul Suceava și la pasajul de cale ferată de la Ițcani, când circulația va trebui să fie deviată”, a mai spus Lungu.
Pe lângă modernizările stradale făcute cu fonduri europene, multe lucrări de asfaltare și reparații stradale au fost făcute din fondurile proprii ale municipalității sucevene.
Printre lucrările mai mari efectuate se numără turnarea de covoare asfaltice pe o porțiune din DN 29, de la stația OMV până la limita orașului Salcea, și pe străzile George Coșbuc, Eudoxiu Hurmuzachi, Ștrandului, Nicolae Iorga, Baladei, Celulozei, Șoimului, Ion Vodă Viteazul, Gheorghe Doja și 22 Decembrie, care sunt în curs de finalizare. De asemenea, s-au reabilitat parcări de reședință în cartierele Burdujeni, Obcini și Centru.
„A fost realizată o nouă societate cu acționar unic, Transagent SRL Suceava, cu care vom participa la licitația de transport și distribuție a energiei termice, din 29 iunie. Sunt în curs de derulare și sunt în grafic lucrările la două obiective foarte importante – sala de sport de la CN «Ștefan cel Mare» și campusul Liceului cu Program Sportiv, la care municipalitatea asigură cheltuielile neeligibile. Am semnat acordul de finanțare și am întocmit caietul de sarcini al licitației pentru proiectul «Iluminat public în municipiul Suceava – management modern și eficient», pe fonduri elvețiene, în valoare de 6.417.314 franci elvețieni, din care 5.238.108 milioane franci elvețieni reprezintă contribuția nerambursabilă, venită din partea Elveției”, a enumerat edilul sucevean o parte dintre realizările celui de-al treilea an din actualul mandat.
Săptămâna aceasta se face recepția finală a Centrului Cultural Bucovina, în spațiul fostului Cinematograf Modern.
„Din păcate, de ce m-am temut nu am scăpat, pentru că licitația de realizare a cinematografului 3D 4K este contestată la CNSC. Sper să se finalizeze cât mai repede analizarea acesteia, să putem da cinematograful în funcțiune”, a precizat Ion Lungu.
La celelalte patru loturi din licitație, pentru mobilier și dotări, s-au semnat deja contractele pe 17 iunie.
„A fost finalizată modernizarea Cetății de Scaun a Sucevei, proiect la care țin foarte mult și care a fost inițiat tot de primărie. Acum mai sunt prevăzute câteva lucrări suplimentare, pentru care se așteaptă avizul Ministerului Dezvoltării.
Sunt în curs de finalizare lucrările la proiectul de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Suceava, etapa a II-a. Cu toate necazurile pe care le-am avut cu acest proiect, cu toate certurile cu firma Pfeiffer, până la urmă ies lucrări de calitate. S-a aprobat în Consiliul Local o nouă strategie de gestionare a deșeurilor, prin care urmează să se realizeze 145 de depozite subterane de colectare a deșeurilor, în toate cartierele, astfel încât să nu mai fie o sursă de mizerie, mirosuri, să atragă câini și scormonitori în gunoaie. S-au achiziționat cinci autobuze noi, de capacitate mică, cu care să înnoim parțial parcul auto al TPL. Acestea urmează să ajungă la Suceava în luna iulie, iar primăria le va da în exploatare gratuită către TPL”, a mai adăugat șeful municipalității sucevene.
Refacerea și modernizarea a numeroase locuri de joacă din oraș, dar și montarea de aparate de fitness în două parcuri – Parcul Copilului din Burdujeni și Parcul Areni, se adaugă pe lista de realizări a acestui an.
„A fost finalizată licitația pentru un credit bancar de 10 milioane de lei, pentru realizarea zonei de agrement Tătărași, dar suma va putea fi accesată doar după 15 august. Au demarat lucrările de modernizare a Pieței Centrale a municipiului Suceava, în valoare de 800.000 lei, plus TVA. Au fost capturați peste 2.000 de câini, vom continua această acțiune, astfel încât să adunăm toți câinii de pe străzi și să-i gestionăm la adăpostul de animale din lunca Sucevei. Tot în Consiliul Local s-a aprobat un lucru important, alocarea a 2,5 milioane de lei, adică 25 de miliarde de lei vechi, pentru modernizarea și extinderea Unității de Primire a Urgențelor (UPU) de la Spitalul Județean”, a remarcat primarul municipiului Suceava.
În această perioadă s-au acordat 5.000 de abonamente subvenționate la elevi, studenți și alte categorii sociale.
Ca urmare a eforturilor depuse pentru a se încadra în condițiile solicitate, municipiul Suceava va organiza Festivalul Mondial de Film de Amatori, UNICA, ediția 2016.
În acest an s-au sărbătorit 100 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, în total, din 2005, de când a venit cu această inițiativă, fiind celebrate aproximativ 1.000 de cupluri de aur.
Sportul sucevean a fost sprijinit cu 2,5 milioane de lei, cea mai mare sumă mergând la fotbal.
Și pentru unitățile de cult, de la bugetul local s-au aprobat finanțări, cea mai mare sumă, de un milion de lei, fiind pentru Catedrala „Nașterea Domnului”, care este în curs de finalizare și va fi sfințită în acest an.
„Am fost principalii finanțatori la două manifestări culturale importante – Festivalul de Artă Medievală ediția 2014, la care vom contribui și în acest an, dar și Lira de Aur, ediția 2015. Doresc să menționez și spectacolele oferite de Fanfara Primăriei Suceava în Parcul Central, dar nu numai acolo”, a mai spus edilul sucevean.
Principalele probleme nerezolvate
Una din principalele motive de nemulțumire ale edilului sucevean în acest an de mandat este cea referitoare la nefinalizarea în totalitate a lucrărilor la ruta ocolitoare a municipiului Suceava.
„Deși sunt bani alocați de la Guvern, nu a fost desemnat un nou contractor. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede și fac apel la toți parlamentarii și la factorii de decizie, cu posibilitate de a se face auziți la București, să facă demersuri pentru a fi finalizată această rută ocolitoare” spune Ion Lungu.
Printre nerealizări se numără faptul că nu s-a reușit încă desemnarea unui nou operator de termoficare a orașului. O nouă etapă a licitației va avea loc luni, 29 iunie.
„Nu a fost discutată în Consiliul Local, deși ieri am văzut că s-ar fi aprobat la Bruxelles, lista proiectelor prioritare ale municipiului Suceava pentru perioada 2014-2020. Deși noi avem pregătite proiecte, nu am putut discuta și aproba această listă, nefiind aprobat documentul la Bruxelles. Sperăm ca de acum să putem discuta această strategie”, a menționat Ion Lungu.
O altă problemă nerezolvată în totalitate este cea a unui operator de salubritate menajeră, pe termen lung. Licitația a avut loc pe 16 iunie, dar semnarea contractului și punerea în aplicare a numeroaselor măsuri bune pentru întregul oraș vor mai dura, în funcție de contestațiile care vor urma.
Nepunerea în funcțiune a gropii ecologice de la Moara este un alt neajuns, deoarece presupune costuri suplimentare pentru transportul și depozitarea deșeurilor, care ulterior trebuie transferate la Moara.
„Nici astăzi nu este majoritate în Consiliul Local, dar m-am învățat să lucrez ca independent”
Cel de-al treilea an de activitate ca primar al Sucevei a stat sub semnul independenței politice, fiind necesare mult tact și abilitate pentru a se înțelege cu toate formațiunile politice reprezentate în deliberativul local.
„Una peste alta a fost un an cu muncă și cu rezultate la Primăria Suceava, unde chiar se lucrează. Le mulțumesc pentru colaborare consilierilor locali, celor doi viceprimari. De remarcat în acest mandat o nouă modalitate de lucru. În cel de-al treilea mandat nu am avut niciodată majoritate în Consiliul Local. Nici astăzi nu este majoritate în Consiliul Local, dar m-am învățat să lucrez ca independent. Chiar de sunt declarat oficial ca independent de numai un an de zile, tot mandatul am lucrat așa, am colaborat cu toate grupurile de consilieri. Cred că este și un lucru bun – nefiind membru al vreunui partid, nu ești captiv partidului respectiv, nu-ți stă clientela politică la ușă. Se poate lucra și ca independent. Cred că am demonstrat în acești trei ani că am această capacitate, să lucrez cu toate grupurile de consilieri și toți liderii politici. Le mulțumesc tuturor, pentru că nu este un blocaj la Primăria municipiului Suceava, ba chiar bugetul local pe 2015 a fost votat în unanimitate, iar atunci când aveam două treimi în Consiliul Local, nu se reușea așa ceva.
Sper ca următorul an de mandat să fie la fel de bun în privința colaborării din Consiliul Local și să avem realizări bune pentru cei care ne-au votat și ne-au trimis aici să rezolvăm problemele sucevenilor”, a concluzionat Ion Lungu, care este cel mai longeviv primar din istoria recentă a municipiului reședință de județ.
Realizări și nerealizări
Bilanțul celui de-al treilea an de mandat al primarului independent Ion Lungu
