Organizatori, parteneri și colaboratori ai ediției din 2018 a „Spartachiadei profesorilor”, proiect sportiv dedicat personalului din învățământ, au tras linie după cea de-a șasea ediție a evenimentului, evidențiind ecourile competiției de anul trecut.
Totodată, cei care au susținut și promovat acest proiect au fost recompensați cu diplome și cupe de către Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava (ASIS), drept mulțumire și recunoștință pentru aportul lor.
A fost o întâlnire a bilanțului, a prieteniei, a planurilor de viitor, și nu în ultimul rând, încă un prilej de a promovasportul, mișcarea pentru sănătate și un stil de viață activ.
Au răspuns afirmativ invitației ASIS autorități locale și județene, directori de școli, cadre didactice, colaboratori, iubitori ai sportului.
Spartachiada profesorilor continuă și în 2019, a VII-a ediție fiind programată în perioada 27 – 29 iunie, pescuitul sportiv și crosul profesorilor fiind probele care vor deschide concursul din acest an.
Mesaje de susținere
Festivitatea de închidere a ediției 2018 a Spartachiadei a fost moderată de prof. Maria Reuț, aceasta reamintind de unicitatea proiectului la nivel național, „un proiect care creează punți spre socializare și mișcare”.
Diplomele și cupele au fost înmânate de Giani Leonte și Gheorghe Lazăr, reprezentanți ai principalelor instituții organizatoare – Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava.
„Remarcăm la ediția din 2018 participarea unor concurenți din afara granițelor și din mai multe județe din țară, iar acest lucru înseamnă că evenimentul are notorietate și sperăm ca acesta să fie multiplicat și în alte județe. Am observat multitudinea probelor la care au participat profesorii, am numărat vreo 15, asta pentru că avem profesori talentați în multe ramuri sportive. Important e ca elevii să înțeleagă că mișcarea e importantă, să promovăm sportul”, a menționat Lazăr.
La rândul său, Giani Leonte a precizat că ediția 2018 a avut un caracter special, a marcat Centenarul Marii Uniri, iar prin sport „am unit simbolic românii din Republica Moldova, din nordul Bucovinei și din țara noastră. Nu ne oprim aici, de mâine dăm startul ediției a VII-a a Spartachiadei”.
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a fost partener al competiției sportive, instituția fiind reprezentată, joi, de prorectorul Ștefan Purici.
„Mă bucur că în anul Centenarului profesorii din județul Suceava au reușit să adune alte cadre din afara granițelor țării, realizând prin evenimentele organizate ceea ce au realizat înaintașii noștri cu 100 de ani în urmă”, a specificat acesta. Tot de la USV, a primit distincții și prof. univ. dr. Petru Ghervan, decanul Facultății de Educație Fizică și Sport.
Echipa de management de la IȘJ Suceava a fost prezentă în formulă completă, Gabriela Scutaru și Cristian Cuciurean, adjuncții instituției, fiind recompensați cu diplome și cupe.
„E un proiect care crește, cu foarte multe beneficii. Vă aduce împreună, vă dăruiește zile de socializare, de bucurie. Știu că este un efort mare și vă doresc ca entuziasmul să nu vă părăsească, iar edițiile următoare să fie un succes”, a transmis Gabriela Scutaru.
Cu toate că ediția a VI-a nu a primit finanțare din partea autorităților locale, la festivitate a participat și edilul Sucevei, Ion Lungu, care a promis organizatorilor că va găsi soluții pentru ca Primăria Sucevei să poată sprijini financiar activitatea.
Suportul pentru desfășurarea acestui concurs l-a asigurat, la rândul său, și Mirela Adomnicăi, prefectul județului, prin instituția pe care o reprezintă.
”Suntem o echipă, ne susținem reciproc. Vă urez succes, acest proiect trebuie să dobândească greutatea meritată”, a spus aceasta.
Festivitatea a continuat cu premierea participanților.
Reamintim că întrecerile din 2018 au antrenat circa 700 de competitori din Suceava, Mehedinți, Maramureș, Dolj, Iași, Bacău, dar și din Republica Moldova și Ucraina.




