Jandarmii români au executat, anul trecut, peste două sute de mii de misiuni, cele mai multe fiind cele pentru menținerea ordinii publice, la acestea adăugându-se și cele efectuate în provincia Kosovo.
Jandarmeria a avut, în 2007, 200.349 de misiuni, față de 199.534 în anul precedent, din care majoritatea (106.528) pentru menținerea ordinii publice, peste 42.000 pentru asigurarea ordinii publice, aproape 19.000 pentru restabilirea ordinii publice și mai bine de 33.000 în cooperare cu Poliția sau alte instituții ale statului, potrivit bilanțului prezentat ministrului Internelor, Cristian David, de generalul Olimpiodor Antonescu.
Prin aceste misiuni s-au constatat 17.294 de infracțiuni, cu 13 la sută mai mult decât în 2006, au fost aplicate aproape 170.000 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de peste un milion d lei.
De asemenea, au fost puse în aplicare 18,146 de mandate de aducere și au fost identificate și predate Poliției 62 de persoane date în urmărire locală sau generală.
O creștere semnificativă a fost cea a numărului acțiunilor jandarmilor montani, de la 116 în 2006 la 340 în 2007, salvând peste 550 de persoane aflate în dificultate.
Detașamentul de jandarmi din provincia Kosovo a executat peste o sută de misiuni, ceea ce reprezintă o creștere cu 28 la sută față de cele din anul precedent.
În același timp, paza conductelor magistrale de transport al produselor petroliere s-a extins de la 1.822 kilometri la 3.120 kilometri, cu același personal (900 de jandarmi) în 16 județe, fenomenul infracțional în domeniu reducându-se cu nouă la sută.
Totodată, în 2007 jandarmii au participat la peste 3.660 de transporturi de produse cu caracter special, aproape 90.000 de transporturi de bunuri și valori și peste 25.000 de transporturi de corespondență clasificată.
Generalul a amintit că, pentru creșterea mobilității, a început achiziția a 455 de vehicule, 13 de teren fiind deja recepționate și trimise detașamentului din Kosovo.
De asemenea, au mai fost achiziționate peste cinci mii de cartușe calibrul 38 mm, cu efect iritant lacrimogen și 115 veste de protecție antiglonț.
Adjunctul șefului Jandarmeriei a menționat și faptul că, prin serviciul de relații publice, instituția a declanșat o campanie media pentru prevenirea violenței în școli.
Au de recuperat bani de la beneficiari
Jandarmeria Română mai are de recuperat bani de la instituții care au beneficiat de servicii specifice, unul din principalii datornici fiind societatea Compet, a declarat, ieri, șeful Jandarmeriei Române, generalul Costică Silion.
„În mare parte, datoriile au fost recuperate. Mai avem procese pe rol cu câteva instituții. (…) Datoriile sunt de câteva miliarde, în lei vechi”, a precizat generalul Silion, explicând că instituția pe care o conduce nu mai are relații contractuale cu cei cu care a avut procese și litigii.
Cel mai mare datornic către Jandarmeria Română este Compet, dar în acest caz procesele sunt în curs de finalizare.
Potrivit Jandarmeriei Române, la data de 30 noiembrie 2007, datoriile celor care au beneficiat de serviciile instituției se ridicau la aproximativ 6.600.000 de lei, din care, peste 5.000.000 de lei erau datorii ale companiilor Compet și Petrotrans.