Bijuterii sustrase dintr-o casă din Cajvana



O locuință din Cajvana, a fost „vizitată” ieri de hoți, care au sustras mai multe bijuterii din aur.
La fața locului, polițiștii au stabilit că în intervalul orar 17.00-21.50, persoane necunoscute, prin forțarea unui geam termopan au pătruns în locuința părții vătămate, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur (inele, lanțuri etc.) în greutate de aproximativ 76 grame și valoare de circa 7.000 lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt calificat”, în vederea identificării autorilor și recuperarea prejudiciului.