Bieții omuleți

Am fost tentat, ca mulți dintre dumneavoastră, să trag și un potop de înjurături dar și un semnal de alarmă, după înspăimântătoarea întâmplare de la Chicago! Acolo unde lotul național de box al României a trăit un lanț de umilințe pe care, din relatările de acolo, îmi este foarte greu să mi le imaginez. Fiindcă nu cred că e tocmai ușor ca tu, Rudel Obreja, nu doar președinte de federație românească dar și vicepreședinte al celei internaționale, să fii pus în situația de a-ți cere scuze în public pentru gestul incalificabil al celor doi (sau trei) hoți din delegația pe care o conduci nu oriunde, ci chiar la Campionatul Mondial. Tot privind alaltăieri la știri, am traversat toată gama de reacții: de la nedumerire și consternare până la furie și revoltă. Apoi, ușor-ușor, s-au estompat toate și în cele din urmă a rămas doar o stare de uimire amestecată cu (nu, nici urmă de ură) milă. Infinită. Asta fiindcă, la o analiză dincolo de sentimente spontane, nu poate să nu te îndurereze profund: niște omuleți (acela care apărea mai în toate fotografiile era un puștan, abia ieșit din adolescență) sunt, pe de o parte, trimiși să te reprezinte în lume, sub drapel și sub povara imnului (dacă vor ajunge până acolo) iar pe de altă parte sunt lăsați în așa hal de izbeliște încât nu au bani la ei nici să-și cumpere niște rahaturi. Pentru că ei asta au furat: niște rahaturi, adică mănuși, căciuli și pantofi, „adidași” cum sunt porecliți. N-au furat tablouri de Van Gogh, nici n-au dat iama cu cagule într-un magazin de bijuterii. Cât puteau costa ălea, de nici măcar n-a depus plângere personalul din magazin? Vreo câteva, puține, sute de dolari. Cum adică, sportivii care reprezintă România la „mondiale”, la capătul lumii, n-au nici măcar acești bani de cheltuială!? Răspuns: nu, n-au. Ei n-au furat „Delta”, ca faliții unui partid, nici pădurile țării (ca toate partidele), nici hoteluri întregi, terenuri ale armatei, fabrici de te miri ce, ca tot omul „gospodar” din țara asta, vorba poetului, „prost făcută”. Ei au furat căciuli, mănuși și încălțări… că tot stau și mă-ntreb: o fi rece la Chicago zilele astea. Așa că înainte de a-i înjura (absolut justificat, de altfel) pentru oribila faptă, n-ar trebui să ne întrebăm: cum și de ce au ajuns să o comită?