– Dintre cele aproximativ 100 de biciclete primite, în mare parte, de polițiștii din mediul rural, în urmă cu doi ani, foarte puține mai ridică praful de pe ulițe, oamenii legii preferând pedalele autoturismelor din dotare
Cele aproximativ 100 de biciclete cu girofar care au plecat din curtea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în primăvara lui 2005, s-au oprit la gardul posturilor de poliție comunale, foarte puține dintre acestea fiind folosite în prezent. Deși în fața șefilor de la Suceava, polițiștii spun că încă se mai ajută de biciclete, în realitate, doar câțiva dintre ei mai dau la pedale în activitățile de zi cu zi. Dotate cu sirenă, schimbător de viteze Shimano-Japonia, cu jante duble, far cu dinam, geantă pentru acte, lanț antifurt, pompă caucicuri și trusă de scule, bicicletele cu pricina au fost priponite de gard, la scurt timp după ce, în vara anului trecut, mai marii Poliției județene au împărțit prin județ cele 170 de “Logan-uri”, achiziționate în cadrul strategiei de modernizare. „Cine mai folosește, dom’le, bicicleta. Râde lumea de noi… E în magazia din spatele postului, de anul trecut. Mergem cu Logan-ul, dacă e ceva”, recunoaște un polițist, cerându-ne, însă, să nu-i publicăm numele, din motive lesne de înțeles. „Înainte, când aveam de dus o citație, mai mergeam și cu bicicleta. Acum, însă, n-o prea folosesc, nici eu și nici colegii mei. Se luau câinii după noi și ne lătrau…”, râde un alt agent de poliție dintr-o comună limitrofă Sucevei.
Șeful Serviciului de Logistică din cadrul IPJ Suceava, comisarul șef Alexa Dumitru Teodorovici, e de părere că, deși în alte țări europene, folosirea acestor biciclete este deja uzuală, iar polițiștii de acolo nu au nici o problemă în a se folosi de aceste vehicule, pentru a-și desfășura activitatea, la noi, „e o problemă de mentalitate”. „Oricum –mai spune Teodorovici- la vremea respectivă, a fost o investiție bună, pentru a suplini lipsa mijloacelor de transport din dotare din acea perioadă”. Nici „Logan-urile” nu vor mai fi la modă printre polițiști în scurt timp, la nivelul Poliției Române fiind demarate procedurile de achiziționare a unor noi autovehicule. Din informațiile pe care le avem, șefii de la Capitală intenționează să treacă în dreptul viitorilor dotări și autoturisme de teren, câteva zeci urmând să ajungă și la sediile unităților de poliție din zona de munte a județului Suceava. De asemenea, în localitățile respective, există mari șanse ca, în viitorul apropiat, să vedem polițiști conducând ATV-uri.






