„Bibliotecile – Porți deschise spre cunoaștere”



„Bibliotecile - Porți deschise spre cunoaștere”
„Bibliotecile - Porți deschise spre cunoaștere”

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și partenerii săi în implementarea proiectului „Bibliotecile – Porți deschise spre cunoaștere” (Biblioteca Științifică Universală Regională „M. Ivasiuc” Cernăuți, Consiliul Județean Suceava și Muzeul Bucovinei) derulează în aceste zile, în asociere cu IREX, o serie de activități sub genericul „Perfecționarea accesului la informare și educație prin dezvoltarea serviciilor noi în biblioteci”.
În Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene va avea loc joi, 24 noiembrie a.c., la ora 10:00, workshopul intitulat „Biblionet – Lumea în biblioteca mea”, în cadrul căruia vor avea loc prezentări și dezbateri pe tema programelor Biblionet și Bibliomist.
Vineri, 25 noiembrie, se va derula partea practică a întâlnirii prin cunoașterea la fața locului a unor modele de bune practici – bibliotecarii suceveni și cernăuțeni se vor deplasa la Centrele Biblionet cu acces la Internet de la bibliotecile publice din Fălticeni, Gura Humorului, Solca, Rădăuți și Calafindești.