– Consiliul Local a alocat 70 de mii de euro pentru răscumpărarea părții retrocedate din clădire
Consiliul Local al municipiului Câmpulung Moldovenesc a decis în unanimitate miercuri seară să plătească o sumă deloc neglijabilă, 70 de mii de euro, pentru a răscumpăra de la proprietari o bucată din clădirea în care funcționează Biblioteca municipală.
Clădirea este situată chiar în centrul localității și găzduiește de decenii instituția culturală. O treime a fost însă revendicată de foștii proprietari și a trebuit să fie retrocedată. Proprietarii, cetățeni evrei care locuiesc în prezent în Israel, și-au manifestat imediat intenția de a vinde bucata de imobil și au recurs la serviciile unui avocat din Ploiești. Pentru că, potrivit legislației în vigoare, autoritatea locală are drept de preemțiune la astfel de vânzare, avocatul proprietarilor a făcut o ofertă administrației locale : nici mai mult nici mai puțin de 70 de mii de euro, deși bucata de clădire este în fază avansată de degradare. Edilii câmpulungeni au constituit o comisie de negociere și au purtat corespondență cu reprezentanții proprietarilor, dar aceștia au anunțat că nu cedează nici un leu din prețul inițial. Mai mult, avocatul proprietarilor a făcut un anunț pe care edilii câmpulungeni nu au știut dacă să îl considere cacealma sau informație serioasă : existența unui precontract de vânzare cu o persoană din municipiu, despre care se știe că manifestă un mare apetit pentru achiziții imobiliare în ultima perioadă și a dovedit deja că nu se zgârcește la preț. Avocatul a dat și un ultimatum foarte strâns autorității câmpulungene, până joi la ora 10, când reprezentantul Primăriei ar fi trebuit să fie la Ploiești pentru semnarea contractului, pentru că, altfel, clădirea se vinde celuilalt client.
Consilierii locali câmpulungeni au fost convocați în ședință de îndată și au discutat îndelung în contradictoriu. În opinia unora, suma cerută a fost mult prea mare și nemeritată pentru calitatea clădirii. Alții au susținut că, dată fiind viitoarea evoluție ascendentă a prețurilor imobiliare, o achiziție ultracentrală este chiar ieftină în condițiile impuse de avocat. Viceprimarul câmpulungean Ovidiu Tudorici a pledat chiar pentru varianta vânzării de către primărie și a restului clădirii, pentru a se achiziționa un spațiu optim cu suma obținută.
În favoarea cumpărării clădirii au pledat cu argumente ce au mers chiar până la elemente emoționale primarul Gabriel Constantin Șerban, consilierul local Stelian Răileanu și chiar secretarul municipiului, Toader Mîndrilă. Întregul Consiliu Local părea să fie la un moment dat împotriva cumpărării, dar după o pauză în care consilierii s-au deplasat chiar la fața locului, surpriza a fost totală la vot. Cumpărarea imobilului, chiar în condițiile de mic șantaj comercial impuse edililor câmpulungeni, a fost aprobată unanim.
Potrivit precizărilor directorului Bibliotecii municipale, prof. Silviu Ciulei, păstrarea întregii clădiri este esențială pentru funcționarea instituției. Biblioteca municipiului a fost fondată la 1896, prin 3 societăți culturale, iar în timp a schimbat mai multe sedii, pentru că dezvoltarea fondului de carte și creșterea numărului de cititori au impus. În prezent găzduiește peste 95 de mii de volume și are 5000 de cititori. Pentru funcționarea în condiții optime, biblioteca va avea nevoie de investiții serioase în viitor, dar pentru că acum este exclusiv proprietatea comunității, acestea se vor putea face cu investiții de la bugetul local și chiar prin accesarea finanțărilor europene.






