Biblioteca din Cîmpulung Moldovenesc este în situație critică



Biblioteca din Cîmpulung Moldovenesc este în situație critică
Biblioteca din Cîmpulung Moldovenesc este în situație critică

– Cărțile au mucegăit, salariații riscă să se îmbolnăvească, iar bani nu sînt nici pentru înlocuirea geamurilor sparte
Biblioteca Municipală din Cîmpulung Moldovenesc a ajuns, după 109 ani de funcționare, cea mai năpăstuită și săracă instituție de cultură locală. Potrivit afirmațiilor directorului instituției, prof. Silviu Ciulei, din lipsa fondurilor necesare nu se mai poate face aproape nimic din lucrările de întreținere curentă, reparații și achiziție de cărți. „În incintă și în depozite este umezeală, nu se pot păstra cărțile în condiții corespunzătoare și se degradează. Ar trebui schimbate, dar, dacă în alte țări se primenește dotarea cu cărți la fiecare 7-8 ani, la noi se face asta la 70 de ani. O parte dintre cărți nici nu mai pot fi împrumutate publicului, pentru că sînt cu mucegai pe ele. Și noi, salariații bibliotecii, sîntem predispuși la boli profesionale din cauza mucegaiului și nici măcar sporurile legale la salarii pentru această situație nu le mai avem. Există și o notă de control de la Protecția Muncii, în care se constată nocivitatea mediului în care muncim, dar asta este la noi situația. Nu mai vorbesc de problemele pe care le avem cu ferestrele care sînt putrede sau chiar lipsă, cu ușile care sînt strîmbe și nu mai prezintă nici o siguranță, cu ploaia care ajunge în interior pentru că s-au degradat acoperișul și astereala, cu igrasia de pe peretele nordic, cu pardoseala care este prăbușită, putrezită, cu tencuiala exterioară care este degradată și poate să cadă în cap la oameni”, spune directorul Ciulei.
Conducerea Bibliotecii a solicitat Consiliului Local al municipiului ca în bugetul pe anul viitor să fie repartizată Bibliotecii măcar suma de 49200 lei noi, pentru cheltuieli materiale, pe lîngă cheltuielile cu salariile. Consilierii cîmpulungeni au luat act de cererile bibliotecii și au văzut chiar fotografii cu dezastrul din interior, dar au constatat că, pe lîngă toate acestea, se mai ridică o problemă: jumătate din imobilul în care funcționează instituția va fi retrocedat, iar după încă 3 ani în care biblioteca va mai putea funcționa aici, vor fi necesare niște soluții. Edilii locali vor trebui să găsească o metodă pentru a se înțelege cu proprietarul clădirii, pentru ca imobilul să fie răscumpărat sau închiriat ori pentru a muta biblioteca, iar pînă atunci este greu de crezut că se vor face pe bani publici investiții serioase într-un imobil care oricum va fi înstrăinat.
Conducerea bibliotecii știe că situația este complicată, dar speră că edilii locali vor ține cont, la repartizarea banilor pe anul viitor, de importanța acestei instituții pentru comunitate. „La anul sărbătorim 110 ani de existență, mai mult de un secol în care biblioteca a avut și un rol social. Astăzi acest rol se manifestă mai mult ca oricînd, pentru că puțini sînt cei care își permit astăzi să cumpere carte pentru acasă, cei mai mulți vin la bibliotecă. Care părinte mai poate cumpăra copilului romane? Eu sper că se va ține cont că noi sîntem singura instituție de cultură de acest gen din localitate, iar fără cultură, limbă și religie nu putem fi un popor”, a mai adăugat prof. Ciulei.