Rezultate

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava și Biblioteca „Tudor Flondor” Rădăuți, premiate în campania „Hai pe net!”



Organizatorii și susținătorii competiției pentru realizarea unor povești de succes ce prezintă rezultatele eforturilor de incluziune digitală a cetățenilor în societatea informațională, lansată în cadrul săptămânii e-skills (din perioada 1-5 martie 2010) și a campaniei „Hai pe net!” (din 4 martie a.c.) au desemnat recent câștigătorii.
27 de filme cu povești de succes
Organizatorul principal al evenimentului, Fundația EOS România, a primit în cadrul acestei competiții 27 de filme în care sunt prezentate povești de succes, mărturii ale contribuției aduse de fiecare centru la formarea deprinderilor IT ale tuturor celor interesați să comunice, să contribuie la dezvoltarea lor personală, dar și la dezvoltarea economică a comunității în care trăiesc.
Juriul, care a avut dificila misiune de a alege pentru premiere doar zece filme,a fost alcătuit din Sanda Foame, senior manager pentru Audiență academică și educațională, Microsoft România; Aurelia Marcoane, prezentator și redactor TVT’89, fost director al Radio Guerrilla Timișoara; Octavian Roșa, redactor șef al cotidianului „Renașterea bănățeană”, cel mai mare cotidian din vestul țării; Robert Șerban, jurnalist, scriitor, moderator TV.
Premii pentru două biblioteci din județul Suceava
Microsoft România va răsplăti cu câte 500 USD fiecare dintre cele zece povești premiate, din comunitățile Cristinești (Botoșani), Fîrliug (Caraș-Severin), Iara (Cluj), Măstăcani (Galați), Oravița (Caraș-Severin), Recaș și Sânnicolau Mare (Timiș), Suceava – Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Tg. Bujor (Galați), Turnu Severin (Mehedinți).
Datorită implicării admirabile dovedite de managerii și coordonatorii e-centrelor participante în campania „Hai pe net!” și a modului în care în filmele prezentate se reflectă gradul de conștientizare a personajelor alese cu privire la beneficiile rezultate din accesul la informație, Fundația EOS România a decis să premieze cu câte 200 USD filmele realizate de coordonatorii centrelor din Brașov, Grădiștea (Vâlcea), Grădiștea (Călărași), Rădăuți (Suceava)- Biblioteca Municipală „Tudor Flondor”, Strunga (Iași), Borșa (Maramureș).
*
În România, campania denumită generic „Hai pe net!” a fost susținută de Fundația EOS în parteneriat cu Programul Biblionet și ANBPR, Programul Microsoft Unlimited Potential și Proiectul Economia Bazată pe Cunoaștere, iar evenimentul cu același nume, din data de 4 martie 2010, s-a desfășurat în peste 80 de comunități din 23 de județe.