Porția de cultură

Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor

Tinerii participanți la Nocturna Bibliotecilor au descoperit numeroase cărți pe placul lor
Tinerii participanți la Nocturna Bibliotecilor au descoperit numeroase cărți pe placul lor

Vineri seară, Biblioteca Bucovinei a fost în centrul atenției a sute de suceveni, care au descoperit acolo nu doar o bogată sursă de lectură, de la cărți pentru copii, adolescenți, până la documente care sfidează timpul, ci și un loc de petrecere a timpului liber, în compania artelor frumoase – muzică, teatru și artă grafică.
Asta deoarece Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” a organizat un eveniment cultural inedit, Nocturna Bibliotecilor, desfășurat sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), cu sprijinul IREX România și Biblionet.
După Noaptea Bibliotecilor, Nocturna Bibliotecilor
„Acum patru ani se pleca la drum cu inițiativa intitulată Noaptea Bibliotecilor, între timp denumirea s-a schimbat în Nocturna Bibliotecilor, derulată în acest an în 22 de biblioteci din țară, începând cu Biblioteca Națională și cea Metropolitană. Pe plan local avem organizate o serie de activități în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina – secția de teatru a Ansamblului Artistic «Ciprian Porumbescu», cu elevii Colegiului de Artă «Ciprian Porumbescu» Suceava, cu artistul plastic Mihai Pânzaru PIM și Trupa de teatru „Pi” a Colegiului Național «Ștefan cel Mare» Suceava”, a declarat directorul Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș.
Seria de evenimente din cadrul Nocturnei Bibliotecilor, la care accesul a fost liber pentru toată lumea, a început de la ora 18:00, când, după deschiderea oficială, la Secția împrumut pentru copii, timp de o oră, a avut loc acțiunea “Maratonul lecturii!”, în limbile română și engleză.
Între orele 18:30-19:30, în Sala de Artă “Elena Greculesi”, a avut loc teatrul de păpuși “Pinocchio”, spectacol susținut de secția de teatru din cadrul Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu” a Centrului Cultural Bucovina.
În Sala de Internet, între orele 18:30-23:55 a avut loc acțiunea „Biblioteca publică în era digitală: Laborator IT”, iar între orele 19:00-22:00, în Secția periodice s-a desfășurat “Revista presei… de ieri și de azi”.
Tot vineri seară, timp de o oră, iubitorii muzicii clasice și instrumentale au fost încântați cu acorduri de chitară, vioară și de flaut, într-un recital susținut de elevi și profesori de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”.
Spectacol de teatru, după o piesă de Matei Vișniec
Între orele 20:30-21:30, în Sala mansardă, vizitatorii Bibliotecii Bucovinei au putut urmări spectacolul de teatru „Ai paria pe utopie?”, adaptare după „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, scrisă de Matei Vișniec.
Spectacolul a fost susținut de talentații membri ai Trupei „Pi”, a Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava.
„Este modul nostru de a exprima cum am înțeles comunismul și dramele pe care acesta le-a produs. O utopie care nu a putut fi realizată”, a declarat Ana-Maria Marcu, unul dintre actorii amatori.
Piesă a fost jucată în semiîntuneric.
„Vrem să aducem o umbră de mister, deoarece nici până în zilele noastre nu s-au descoperit toate laturile întunecate a ceea ce a fost și este comunismul”, a explicat Ana-Maria. Entuziaștii tineri actori au transmis mulțumiri regizorului lor, Alexandru Stan, conducerii colegiului, dar și profesoarei de limba și literatura română Iulia Murariu, care i-a îndrumat spre acest hobby.
După spectacol, vizitatorii bibliotecii au fost invitați la un concurs de karaoke.
„Donează o carte”, „Noaptea iertării” și “Înscrie-ți prietenul la bibliotecă”
Între orele 19:00-21:00, vizitatorii au avut ocazia să beneficieze de portrete realizate de maestrul Mihai Pânzaru PIM, în holul etajului I din corpul A.
Acțiunea „Lectura la ea acasă” a dat publicului acces liber la albumele din colecțiile Sălii de lectură, între orele 19.00-22.00.
La Secția împrumut pentru copii, între orele 19:00-23:55, copiii au putut viziona filme și participa la diferite jocuri, dar și la lecturi publice.
„Ajută bibliotecile publice: Donează o carte”, „Noaptea iertării”, în care fiecare abonat care a întârziat să returneze o carte o poate returna fără penalizări, sau “Înscrie-ți prietenul la bibliotecă”, concurs cu premii pentru cititorii care au adus un prieten pentru a se înscrie la bibliotecă, au fost alte trei activități interesante care au avut loc la Nocturna Bibliotecilor.
În intervalul 23:55-00:05 a fost programat momentul “Se stinge lumina la bibliotecă”, care a încheiat Nocturna bibliotecilor.
Tombola Unirii
Acțiunea de culturalizare și deschidere a bibliotecilor către publicul de toate vârstele a inclus, în plan secund, o tombolă, în urma căreia un sucevean va pleca într-o excursie gratuită în Basarabia.
Tombola Unirii este o campanie organizată de Acțiunea 2012, la nivel național, cu rol de a mediatiza ideea de reunificare a Basarabiei cu România.
În urma acestei tombole, la marșul din 12 octombrie, de la București, se va extrage câte un câștigător din fiecare oraș. Aceștia vor beneficia de o excursie gratuită în Basarabia, pe 1 Decembrie.

Revista presei… de ieri și de azi
Revista presei… de ieri și de azi
Spectacolele muzicale au completat programul Nocturnei Bibliotecilor
Spectacolele muzicale au completat programul Nocturnei Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Biblioteca Bucovinei, asaltată de sute de suceveni, la Nocturna Bibliotecilor
Tinerii participanți la Nocturna Bibliotecilor au descoperit numeroase cărți pe placul lor
Tinerii participanți la Nocturna Bibliotecilor au descoperit numeroase cărți pe placul lor

Recomandări

Expoziție cu medalii, trofee, diplome, fotografii, articole de presă ce reflectă cariera sportivului sucevean Tudor Ignat, la Galeria Zamca