Howard V.Hendrix – „Casa labirintului”
Editura „Nemira”,2007, Colecția „Suspans”
Aventuri în cyberpunk
În Colecția “Suspans” a editurii Nemira a apǎrut de curînd un thriller cu o fizionomie specialǎ: Casa labirintului de Howard V. Hendrix. Nǎscut în 1959 la Cincinatti, Ohio, autorul a studiat biologia și literatura, iar în ultimii 20 de ani s-a impus printr-o serie de volume ficționale ce îmbinǎ senzaționalul „nocturn” cu un filon experimental, inventiv. Prezentul roman a fost caracterizat, pe bunǎ dreptate, drept „un melanj neobișnuit de științǎ și ezoterism, de fizicǎ cuanticǎ și metafizicǎ”. Ingrediente de succes garantat precum „cabalǎ renascentistǎ, computere cuantice și tehnici de memorare ale unui preot iezuit din secolul al XVI-lea, societǎți secrete, inginerie geneticǎ și agenții de spionaj” se îmbinǎ într-o mega-ficțiune captivantǎ despre inițiere și despre planurile oculte de reprogramare a evoluției umane. Giordano Bruno, universurile multiple și ciberspațiul, CIA, James Joyce și Extremul Orient – iatǎ doar cîteva conexiuni ce devin posibile grație imaginației epice ale unui autor interesat de „partea de umbrǎ” a minții umane. Harul fabulatoriu este dublat de o realǎ virtuozitate compoziționalǎ și de substanțǎ cognitivǎ; un asemenea roman va fi gustat la noi, fǎrǎ probleme, și de iubitorii exigenți ai ficțiunilor lui Ioan Petru Culianu sau ai cyberpunk-ului ezoteric. Traducerea din limba englezǎ a cǎrții este semnatǎ de Antuza Genescu.
Paul Cernat
Cyrill Collard – „Nopțile sălbatice”Pro Editură și Tipografie, 2007 De la Love story la Nopțile sălbatice
Pe la mijlocul anilor ’90, cazul lui Cyrill Collard – cineastul francez bisexual bolnav de SIDA și care, în pofida descoperirii propriei seropozitivități, a continuat sǎ-și împartă pasiunea sexualǎ între adolescenta Laura și iubitul Samy – ținea capul de afiș al mass-media generând un mare scandal „pro” și „contra”. Produs netrucat al acestei istorii personale, scris contracronometru, sub somația sfârșitului apropiat, romanul Les nuits fauves (Nopțile sǎlbatice) a fost ecranizat și dezbătut cu patimǎ de moraliști și libertini. Pentru cǎ eroul sǎu, Cyrill, bărbatul de 30 de ani, nu se resemnează la aflarea diagnosticului, iar dragostea Laurei pentru el devine mai puternicǎ decât cumplita boalǎ: sfidând moartea, tânăra alege sǎ facă în continuare sex fără prezervativ, în vreme ce regizorul, fidel lui însuși până la capăt, își cheltuiește ultimele resurse experimentând aventuri sexuale nocturne prin subteranele Parisului. Între responsabilitatea „domesticǎ” și hedonismul „sălbatic” autorul a optat definitiv. Editura “Pro” ne oferă azi teribila sa mărturie autobiograficǎ – și, așa-zicând, „autoficțională” – în traducerea lui Nicolae Baltǎ. Un roman la persoana întâi, scandalos și intens, de o autenticitate tulburătoare. Probabil, una dintre cele mai dramatice povești de dragoste ale timpului nostru. O carte-șoc pe care ar fi păcat s-o ratați. Dar ce distanțǎ între Love story și Les nuits fauves.
Paul CERNAT
Herman Melville – Benito Cereno
Editura Humanitas, 2007, Colecția Cartea de pe noptieră
În căutarea adevărului
Într-o dimineață a anului 1799, scrutând marea, căpitanului Amaso Delano îi apare în fața ochilor un șovăielnic vas fantomă. Bănuind că e vorba de un echipaj în dificultate, inimosul personaj încarcă o balenieră cu hrană și urcă la bordul vasului. E vorba de o corabie spaniolă care transportă sclavi. Neobișnuit e comportamentul întregului echipaj, pradă unui haos de rase și limbi, neobișnuită e tensiunea explozivă de la bord. Comandantul Benito Cereno, un spaniol veșnic înspăimântat de nimicuri, este sub dominația servitorului său negru, Babo. Așa începe una din cele mai controversate nuvele ale lui Herman Melville, „Benito Cereno” apărută, în serial, în Putnam’s Monthly, în 1855 și revizuită apoi, pentru a fi inclusă în volumul The Piazza Tales. În fond, suntem martorii unei răscoale a negrilor, sângeroasă și fără nici o șansă. Specialitatea lui Melville e, ca de atâtea ori, suspansul, jocul dintre aparențe și esență. Sentimentul de nedumerire, înlocuit, treptat, cu cel de neliniște, apoi de panică și de oroare, jocul dintre planurile realității au făcut ca destinul acestei cărți să fie, la rândul lui, unul contradictoriu. E o poveste rasistă sau una aboliționistă? Nici acum, după o sută cincizeci de ani, criticii nu se pot pune de acord. Ceea ce ieri era demon, azi poate fi înger. Numai cititorul decide. Când speranța se transformă în gheară a destinului.
Nu așa procedează un mare scriitor?
Florin Iaru
