Anonymous, “Cartea fără nume” – Editura Leda, 2008
Atracțiile anonimatului
Editura Leda, deținută de Grupul Editorial Corint, a lansat de curând un volum foarte… special: Cartea fără nume, semnată enigmatic Anonymous și devenită, prin alte părți, un brand. S-a spus despre ea că e un amestec de Tarantino și Dan Brown (după alte opinii, mai avizate, de Tarantino și Eco). Un experiment de senzație programat să devină bestseller internațional sub protecția anonimatului, într-o lume în care identitățile secrete (a se vedea nickname-urile internautice de pe forumuri sau bloguri) sunt monedă curentă.
Cartea a apărut inițial pe un site din Marea Britanie și a fost preluată ulterior de edituri. Evident, indicațiile gotice de lectură „Cine citește această carte va muri” sau „Numai cei cu inima curată pot privi în paginile acestei cărți” nu vor speria cititorii, ci îi vor atrage ca un magnet.
La fel și misteriosul anonimat al autorului.
Iată însă, pe scurt, despre ce este vorba: un barman, un boss al crimei, câțiva vânători de recompense și un ucigaș plătit, îmbrăcat ca Elvis, doi călugări, un detectiv de la Departamentul de Investigații Supranaturale, un polițist pensionar care nu poate sta deoparte, un luptător cu pumnii pe un Harley Davidson și o întreagă șleahtă de ticăloși se întâlnesc pe străzile pline de violență din Santa Mondega; o eclipsă totală de soare aruncă orașul în întuneric, și totul va fi scăldat în sânge. Ingrediente: suspense, dezinvoltură stilistică, vervă, capcane narative, cruzime și mister.
Ideea e că merită să cumpărați romanul acestui autor cu nume de virus informatic. Nu e mortal, în schimb poate da dependență.
Paul CERNAT
Tatiana Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” – Editura Humanitas, 2008
Drama de la Tanacu – oameni și fapte
O carte frumoasă despre o poveste urâtă se dovedește volumul “Cartea Judecătorilor. Cazul Tanacu – roman jurnalistic” (Editura Humanitas, 2008) al Tatianei Niculescu Bran.
Spunem o carte frumoasă pentru că autoarea nu vrea neapărat nici să judece și condamne în plus niște oameni deja condamnați de justiția și opinia publică românească, ci pur și simplu să înțeleagă. Resorturile unui caz, detaliile și nuanțele unei drame. Tatiana Niculescu Bran dovedește nu doar un bun simț profesional, nelăsându-se sedusă de isteria presei de scandal, dar dă dovadă și de multă comprehensiune față de niște slujitori ai bisericii. Care, încercând să facă bine, ajung să devină părtași la moartea unei tinere intrată în cinul monahal cumva pe ușa din dos. Numeroase detalii de conjunctură se adună astfel ca destinul unei tinere să fie frînt. S-a întîmplat să fie așa, putea să fie altfel.
Voia lui Dumnezeu, hazardul, o sumedenie de potriveli nefericite, cine conduce destinele noastre ? Și apoi, ceea ce i se întâmplă preotului Daniel Corogeanu, cel direct responsabil de moartea tinerei – nu discutăm aici aspecte administrative, legale sau nu, canonice – i se poate întâmpla oricui, ne sugerează admirabil Tatiana Niculescu Bran.
Un cuvânt înainte al lui Andrei Șerban, care a realizat și un spectacol după această dramă, întărește valoarea de excepție a acestei admirabile cărți. De compasiune și puțină înțelegere avem nevoie cu toții, că suntem îngeri sau demoni, deopotrivă.
Bedros HORASANGIAN
Edward St Aubyn, Lapte de mamă – Editura Leda, 2008
Calea Laptelui
În Lapte de mamă, lumea e scăldată într-o lumină difuză, așa cum o întrezărește copilul prin peretele uterin. Robert, unul dintre protagoniștii acestei cărți, un băiat de numai cinci ani, are o inteligență speculativă, un discurs de „om mare” și o memorie de elefant. Familia Melrose este, prin ochii lui, cea mai armonioasă familie cu putință. În realitate, ceea ce băiatul vede, cu permanentă nostalgie, alimentat de reverii prenatale, este de fapt o familie cu probleme. Patrick, tatăl, gestionează cu greu relația cu mama sa, Eleanor, legătura din ce în ce mai palidă cu Mary, soția acaparată de cei doi băieți… și fanteziile sexuale izbucnite din veninul dulcii vieți conjugale. Patrick eșuează într-o – se putea altfel? – aventură care-i va supraalimenta sentimentul de vinovăție.
Cea mai seducătoare, literar vorbind, dar și cea mai neverosimilă este relația dintre mamă și prunc. Bebelușul funcționează ca un ochean prin care maturii sunt ținuți sub observație și urmăriți în peisajul lor agitat. A urmări gândurile celor mici, a-i vedea pe adulți în ipostaza ridicolă de atotștiutori, a lumina crud distanța dintre nevoile bănuite și suferințele reale, a urmări narațiunea plină de farmec, umor și ironie întregește rețeta acestei cărți. Edward St Aubyn a fost comparat cu Evelyn Waugh, iar romanul Lapte de mamă a câștigat numeroase premii, fiind nominalizat la Booker Prize. Reclamă, veți spune. Da, dar dincolo de ea, cartea merită citită. Prospețimea viziunii strălucește de la prima pagină.
Florin IARU
