Biblia și „Mein Kampf”!

Numărul din martie al revistei „Lumea” aduce câteva noi deslușiri privind nominalizarea lui Hitler la acordarea Premiului Nobel pentru Pace publicând în întregime traducerea textului trimis în 1939 Comitetului Premiului Nobel. Considerată stupefiantă, povestea, pe cât de limpede în aparențe, pe atât de cețoasă în detalii, merită a fi readusă în atenție fie și doar pentru faptul că, nu demult, la același prestigios premiu a fost nominalizat un dictator din familia nord-coreeană Kim, iar recent, Putin și Trump! Ca să nu mai vorbim despre dubla nominalizare a lui Stalin în 1945 și 1948 și a lui Mussolini în 1935 la un premiu ale cărui condiții regulamentare pretind, între altele, „cea mai mare și cea mai bună lucrare pentru fraternitatea dintre națiuni, abolirea sau reducerea armatelor permanente…” etc., etc.
Nenumărate fiind poznele istoriei și veșnic actual versul păunescian „Ce nu se poate, când totul se poate?”, chestiunea în sine părea de mult închisă între coperțile dosarului cu ciudățenii și-atât: la urma urmei, în 1938, Hitler era declarat de americani „Omul anului” și poza enigmatic pe coperta lui „Times”, climatul politic din Scandinavia acelor vremuri era evident profascist, omenirea încă nu aflase de ororile lagărelor naziste. Nu se știa de uciderea într-un KZ german a laureatului Premiului Nobel Carl von Osietzky și, poate, nici de faptul că Hitler interzisese oricărui neamț să accepte un Nobel, privându-i astfel de onoranta distincție pe R. Kuhn (chimie – 1938), A. Butenand (chimie – 1939) și G. Domagk (medicină – 1939). Și, ceea ce, de fapt, era cel mai important: Hitler era considerat aproape sigur învingătorul în cea de a doua conflagrație mondială, astfel că… deloc nu mai părea trăsnaie propunerea câtă vreme Hitler se afla pe val!
Bine, OK, s-a înregistrat în analele Premiului Nobel și cu asta, basta. Ai făcut-o, ți-o asumi. Numai că, iată, fenomenul laș al dregerii busuiocului încearcă să deturneze post-festum insanitatea, transferând-o în cheie ludică: ar fi fost o simplă glumă ori, de ce nu, chiar o curajoasă satiră! (Un caz similar – desigur, păstrând proporțiile – s-a înregistrat în arta noastră plastică, unde un portret considerat până atunci encomiastic a ajuns, după revoluție, să fie privit în cheie satirică, ambele puncte de vedere bucurându-se de susținători credibili.)
După cum se știe, propuneri de „nobelizare” nu poate face oricine; între altele, sunt autorizați să le trimită la Stockholm parlamentarii oricărei țări de pe glob. Dl Brandt, pastor provenit dintr-o familie de pastori, avea calitatea de deputat în Riksdag-ul suedez și s-a folosit de ea pentru a înainta insolita (așa o vedem acum, probabil altfel era percepută atunci) propunere de nominalizare. Dacă-i citim doar finalul, am putea crede că-i, potrivit terminologiei noastre argotice, pură bășcălie: „Dar cel mai corect lucru pe care trebuie să-l faceți este să nu puneți alt nume alături de numele lui Adolf Hitler și să aruncați astfel o umbră asupra lui. Adolf Hitler este, prin toate mijloacele, luptătorul autentic dat de Dumnezeu pentru pace, iar milioane de oameni din întreaga lume și-au pus speranțele în el ca Prințul Păcii pe pământ.” Prima mea îndoială: greu de crezut că un slujitor al bisericii ar amesteca astfel numele Domnului într-un demers cu țintă satirică – și nici nu și-ar îngădui să afirme că „Mein Kampf, alături de Biblie, este probabil cea mai bună și mai populară operă literară din lume”. Est modus in rebus! A doua: Hitler este opus lui Chamberlain (și el nominalizat), fiind vorba, evident, despre o contrapropunere menită întâi de toate să bareze calea unui candidat, și doar apoi să promoveze un altul.
În rest, textul lui Christian Brandt nu prea aduce a… satiră, dimpotrivă: „Lui Hitler și nimănui altuia trebuie, în primul rând, să i se mulțumească pentru pacea care încă predomină în cea mai mare parte a Europei, și acest om este și speranța de pace pentru viitor.” Sau: „Există încă un mare număr de oameni care reușesc să vadă măreața luptă pentru pace a lui Adolf Hitler (…) Probabil că Hitler, dacă nu va fi lovit de către militanții războiului, va pacifica Europa și întreaga lume.” Sic! Bine că a rămas… nepacificată!
Propunerea lui Brand figurează și azi în arhiva Premiului Nobel (se poate accesa pe internet), cu precizarea că, depusă la 27 ianuarie 1939, ar fi fost retrasă la 1 februarie. Patru zile l-ar fi ținut pe curajosul deputat din Riksdag curajul satiric! Dacă într-adevăr așa stau lucrurile, s-ar fi eliminat toate referirile din arhiva Nobel, dar ele sunt rânduite la fel ca toate celelalte nominalizări (Chamberlain și Mahatma Gandhi). Numai că, poate deloc întâmplător, Premiul Nobel pentru Pace nu s-a acordat în 1939 nimănui…