Transparență

Bianca Cepil este noul purtător de cuvânt de la Primăria Rădăuți

Tânăra Bianca Cepil este noul consilier la cabinetul primarului și va asigura legătura edilului de Rădăuți cu presa. Bianca Cepil are 27 de ani, a absolvit cursurile facultății de Științe Economice și Administrație Publică de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a lucrat în calitate de consultant la Cabinetul Parlamentar – deputat Cătălin Ioan Nechifor și ca referent resurse umane.
„În primul rând, vreau să îi mulțumesc domnului primar pentru încrederea acordată. Consider că cetățenii trebuie să fie informați în mod continuu cu privire la activitatea acestei instituții, de deciziile și acțiunile care îi privesc și să le fie luate în considerare opiniile și ideile. Voi încerca pe cât posibil să cunosc valorile jurnaliștilor, iar în raporturile cu aceștia să primeze onestitatea, disponibilitatea, operativitatea și fairplay-ul. Conștientizez influența pe care mass-media o exercită asupra cetățenilor, iar printr-o relație bună cu aceasta, vom avea ocazia să păstrăm o imagine cât mai favorabilă a instituției și, de asemenea, să mobilizăm cetățenii în vederea unor acțiuni ce țin de interes general”, a declarat noul purtător de cuvânt de la Primăria Rădăuți.

Recomandări

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea a înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat

Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat
Maria Păvăloaia este noul purtător de cuvânt al Protecției Copilului Suceava. Ea înlocuit-o pe Nicoleta Daneliuc, care s-a pensionat

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Primăria Rădăuți angajează specialiști pentru noul Centru pentru copii cu cerințe educaționale speciale și din spectrul autist

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți
În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți