Jay-Z, care împlinește 44 de ani pe 4 decembrie, și soția lui, Beyoncé, au acceptat provocarea să devină vegetarieni până pe 25 decembrie, după ce au fost convinși de un prieten să renunțe la carne și produse lactate, conform contactmusic.com.
„Psihologii spun că este nevoie de 21 de zile pentru formarea unui obicei. În ziua 22, ai găsit calea. Pe 3 decembrie, cu o zi înainte să împlinesc 44 de ani, voi accepta o provocare de 22 de zile de a deveni complet vegetarian sau, cum îmi place să spun, bazat pe plante”, a scris Jay-Z pe blogul său.
Rapperul american susține că există o latură „spirituală” a deciziei, legată de împlinirea vârstei de 44 de ani și de faptul că provocarea se încheie în ziua de Crăciun.
„Simt că este momentul potrivit! Prin urmare puteți să-i spuneți o detoxifiere spirituală și fizică. (…) Nu știu ce va fi după Crăciun. O dietă semivegetariană sau bazată doar pe plante? Sau doar o provocare spirituală și fizică? Vom vedea”, a adăugat rapperul.
Ca vegetarieni, Jay-Z și Beyoncé ar trebui să nu se îmbrace cu articole din blană, lână și piele naturală, deși cântăreața R&B, în vârstă de 32 de ani, a fost zărită recent îmbrăcată cu haine de lână și piele în timp ce se îndrepta spre restaurantul vegetarian Real Food Daily din West Hollywood.
Jay-Z, pe numele adevărat Shawn Carter, s-a lansat ca rapper, devenind unul dintre cei mai importanți producători în industria muzicii hip-hop.
Din 2008 este căsătorit cu Beyoncé, iar împreună au o fiică pe nume Blue Ivy. Împreună formează cel mai bogat cuplu din industria muzicală, cu o avere estimată de peste 750 de milioane de dolari.