Cântăreții americani Beyonce Knowles și Jay-Z (foto) s-ar putea căsători foarte curând, vedetele plănuind o nuntă foarte fastuoasă în insulele Caraibe, informează entertainmentwise.com.
Conform publicației Star, cuplul intenționează să cheltuiască trei milioane de dolari pentru organizarea acestei nunți.
Ceremonia va avea loc pe insula Anguilla din Caraibe, iar oaspeții vor fi tratați cu caviar Beluga, homar, trufe italiene și șampanie Dom Perignon.
Surse apropiate lui Beyonce au spus că rochia de mireasă va semăna cu cea purtată de prințesa Diana, dar va fi și mai luxoasă.
„Beyonce a spus tuturor prietenilor că aceasta va fi nunta nunților”, a adăugat sursa. „Beyonce simte că trăiește un basm. De ce nu ar fi nunta ei la fel de magică?”.
Beyonce se află într-un punct culminant al carierei sale. În ultimii doi ani, cântăreața a fost implicată și în producții cinematografice. În decembrie va fi lansat filmul „Dreamgirls”, în care ea a jucat alături de actorii Danny Glover, Eddie Murphy și Jamie Foxx, iar pe 4 septembrie este anunțată lansarea celui de-al doilea album solo, „B’Day”.
Fosta membră a trupei Destiny’s Child și rapper-ul Jay-Z au de trei ani o relație pe care au ținut-o departe de lumina reflectoarelor.
