Beyonce aduce un omagiu cântăreței Amy Winehouse, decedată în iulie 2011 la vârsta de 27 de ani, interpretând un cover după o piesă celebră lansată de artista britanică, inclus pe coloana sonoră a filmului „Marele Gatsby/The Great Gatsby”.
Coverul piesei „Back to Black” de pe albumul omonim, premiat cu Grammy în 2006, face parte din coloana sonoră a acestui film regizat de Baz Luhrmann, care va deschide cea de-a 66-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, informează music-news.com.
Potrivit presei muzicale, se pare că și rapperul Andre 3000 din grupul OutKast cântă în acest cover. Andre 3000 a mai colaborat cu Beyonce, la piesa „Party”, inclusă pe albumul „4”, lansat de cântăreața americană în 2011.
Jay-Z, soțul lui Beyonce, produce coloana sonoră a filmului „Marele Gatsby”. Jay-Z a colaborat cu Amy Winehouse la single-ul acesteia „Rehab”, ce a fost lansat în 2006.
Un reprezentant al casei de discuri Interscope Records a confirmat implicarea cântăreței Beyonce în acest proiect muzical și a precizat faptul că versiunea artistei americane va fi diferită de stilul blues adoptat de Winehouse atunci când a înregistrat „Back to Black”.
Piesa „Back to Black” a fost produsă de Mark Ronson și Salaam Remi și a ajutat-o pe Amy Winehouse să ajungă pe primul loc în topul muzical britanic și în cele internaționale.
Amy Winehouse a murit în iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, în reședința ei din cartierul londonez Camden. Medicii legiști au ajuns la concluzia că vedeta britanică a murit din cauza unei „intoxicații cu alcool” și au declarat că decesul acesteia a fost unul accidental.
Filmul „Marele Gatsby”, ce are la bază romanul omonim scris de F. Scott Fitzgerald în 1925, beneficiază de o distribuție de zile mari, în care se remarcă actori celebri, precum Leonardo DiCaprio, Carey Mulligan și Tobey Maguire.