Bessiki se întoarce

O pogorâre în timp: la mijlocul veacului XVIII se năștea la Tbilisi, dintr-o familie nobilă, Besarion Zakaria Gabashvili, cel care a avea să devină poetul Bessiki, bine cunoscut pentru aventurile sale politice, dar, mai ales, datorită odelor închinate dragostei și eroismului, în virtutea cărora a primit rangul de cel mai mare poet liric clasic georgian. Câteva dintre poemele sale, cum ar fi „Intră în grădina melancoliei”, „Mierla”, „Regina Ana”, „Frumusețea statuii”, aduceau, odată cu o notă de prospețime metaforică, muzicalitate și spontaneitate, reale și remarcabile inovări în versificație și compoziție. A scris și satire; mai ales una dintre ele, cea în care acuza trădarea generalului rus Todtleben (care și-a abandonat aliații georgieni înainte de luptă), i-a adus neplăceri și dizgrație. Interzis la Tbilisi, se refugiază în regatul Imeretiei, pe al cărui rege avea mai târziu să-l reprezinte diplomatic la curtea feldmareșalului Potemkin. Căsătorit ori nu cu Ecaterina a II-a (istoricii dau credit ambelor ipoteze), Potemkin se bucura de întreg sprijinul împărătesei. Se visa rege al Daciei și, stabilit pentru aproape trei ani la Iași, a adus la curtea lui o lume diversă, colorată și deschisă jocurilor spiritului, în care un poet liric se simțea în largul său. Numai că toate au un sfârșit: în același an 1791 vor muri și poetul, și cneazul protector. Unii vorbesc despre ciumă, alții de maladii mai puțin înspăimântătoare, dar obișnuit-fatale în vremea aceea.
După ce a fost depus la mănăstirea ieșeană Golia și îmbălsămat, Potemkin și-a început lunga lui ultimă călătorie – către cripta ce-l aștepta în catedrala din Herson. Bessiki, răposat în Iași la 24 ianuarie același an, și-a aflat locul de veci în cimitirul bisericii Sf. Vineri, din chiar centrul orașului. Numai că biserica avea să fie demolată la sfârșitul secolului XIX și cimitirul, desființat. I s-a găsit și păstrat piatra de mormânt, adevărată operă de artă. O vreme a fost depusă în incinta mănăstirii Golia (ctitorie a lui Vasile Lupu, vizitată și admirată în 1711 de Petru cel Mare), după care a fost încastrată într-un Lapidarium din zona centrului civic. Au urmat redesenări ale tramei stradale din inima Iașului; trebuind să se renunțe la o aripă a Lapidariumului, lespedea funerară a ajuns din nou La Golia. În cele din urmă, a fost preluată în inventarul Muzeului de istorie din Palatul Culturii.
Iată textul de pe piatră: „În acest mormânt zace Principele Visarion Zaharovici Gabashvilli, care a fost trimis ambasador al Țarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei și a sfârșit aici la Iași la 40 de ani, 1791, ianuarie 24. La trecători cer iertare.” De aici încolo începe a doua prezență ieșeană a poetului georgian, la peste două veacuri după părăsirea acestei lumi. În 1976, profesoara Fanny Djindjihashvilli, din Tbilisi, autoare a unei apreciate lucrări dedicată cărturarului umanist Antim Ivireanu, propune Editurii „Junimea” traducerea poeziilor lui Bessiki. Deși literatura s-ar cuveni să n-aibă contingență cu politica, o anume împrejurare făcea ca propunerea să nu fie primită, oficial, cu prea mult entuziasm: relațiile româno-ruse erau încordate și se încerca impunerea unei reguli a reciprocității: traducem și edităm din literatura rusă dacă se publică și în URSS cărțile scriitorilor români. Dincolo de disproporția evidentă dintre cele două literaturi, mai ales clasice, oricum era greu de înțeles și acceptat că literatura Georgiei, stat silnic înglobat între granițele URSS, a devenit, automat… literatură rusă sau sovietică. În cele din urmă, argumentele editurii au convins și volumul de poeme „Oștile tristeții”, de Besarion Gabashvili, a fost publicat la Iași în 1977.
Fosta capitală a Moldovei a luat cunoștință abia atunci că adăpostește rămășițele celui mai mare poet liric clasic georgian din secolul XVIII! După patru decenii, acceptând generoasa propunere a unui grup privat georgian de inițiativă, care va dona monumentul, s-au început și finalizat demersurile pentru eternizarea memoriei lui Gabashvili: primăria a aprobat amplasarea pe locul unde s-a aflat cimitirul Sf. Vineri, adică în chiar centrul civic de acum al orașului, a bustului lui Bessiki. În soclul monumentului urmează să se încastreze piatra de mormânt (sau o replică identică, în cazul în care se va considera că exponatul trebuie ocrotit într-un spațiu muzeal). Ieșenii așteaptă cu interes și emoție cea de a treia descindere a lui Bessiki în orașul lui Eminescu.