Conducerea producătorului de bere Bermas Suceava (BRM) propune acționarilor distribuirea unui dividend brut de 0,055 lei pe acțiune, cu 25,2% mai mare față de valoarea alocată pentru exercițiul financiar 2008, de 0,0439 lei.
Astfel, firma ar putea acorda suma de 1,18 milioane lei sub formă de dividende, reprezentând 77,6% din profitul net raportat pentru anul precedent, de 1,52 milioane lei. Câștigul din 2009 a fost cu 65% mai mare față de rezultatul obținut în 2008, de 917.521 lei.
Acționarii producătorului de bere sunt convocați la 27 aprilie pentru a discuta propunerea administratorilor, iar pe ordinea de zi se mai află contractarea unor credite pe termen scurt de șase milioane lei, pentru finanțarea parțială a activităților de producție și analiza programului de investiții pentru anul 2010 – 2011, potrivit unui comunicat al firmei transmis, marți, Bursei de Valori București (BVB).
De asemenea, Bermas și-ar putea reduce numărul membrilor Consiliului de Administrație, de la cinci la trei.
Producătorul de bere a avut în 2009 o cifră de afaceri de 23,5 milioane lei, cu 1,6% peste încasările de 23 milioane lei raportate în 2008.
Bermas este controlată de două asociații ale salariaților, care dețin cumulat acțiuni reprezentând peste 51,6% din capitalul social.
Cel mai recent transfer cu aceste acțiuni a fost efectuat la BVB vineri, când prețul a închis în creștere cu 3,65%, la 0,71 lei. La această cotație, capitalizarea firmei este de 15,3 milioane lei.