BERHOMET PE SIRET (I). Aflat pe Siretul Mare, aproape de izvoarele acestuia, dar și aproape de Vijnița, de Jadova și de Lucavăț, Berhomet pe Siret este atestat în 20 aprilie 1696, când Mihalașco, nepotul lui Coste de Lucavăț, vinde partea lui de sat Berhomet lui Vasilie, fiul lui Gavril Căzăcescu.
Povestea satelor de pe valea superioară a Siretului începe înainte de descălecat, cu un oarecare Pancu, așezat în acele locuri, vatra lui de sat numindu-se, peste ani, Pancăuți. Feciorul cel mare al lui Pancu, Luca, și-a defrișat o vatră de sat în apropiere, vatra lui numindu-se Lucavăț.
Luca, feciorul lui Pancu, a avut doi feciori, Stan și Șerbco, bărbați viteji, care au slujit cu credință în oastea lui Alexandru cel Bun, iar voievodul, cinstind aceste „adevărate slugi” (vasali, deci boieri), îi împroprietărește pe cei doi cu „ocina lor… două sate, anume Lucaveț și Pancăuți și cu toate poienile și pădurile și cu pâraiele și pe Siret în Sus, și cu Mihodrea, al căror hotar se alătură de ele, de demult”. Lucrurile acestea le putem afla din uricul din 16 februarie 1428, prin care copiii lui Stan (Iurie, Cuzma și Motruna) și ai lui Șerbco (Simeon, Costea, Dieniș și Șandru) primesc întăritură domnească.
Berhomet pe Siret este, deci, o altă vatră de sat, întemeiată de strănepoții lui Pancu, fii ai lui Luca, iar dovadă stă faptul că nu numai Mihalașco, fiul lui Coste de Lucavăț, ci și Ion și Mihail, feciorii lui Vasilco Lucavețchi (deci, tot… de Lucavăț) din Sniatin, vând lui Vasilco al lui Gligorie Căzăcescul părțile lor de sat și pe vecini, martori ai tranzacției cu pământ și oameni fiind Dumitrașco Simionciu, Gligorie Săul, Toader Bercea, Toader și Savin Vonciul, Ion Măglei și Gheorghiță Vivor (Viore).
În 20 aprilie 1696, Mihalașco, nepotul lui Coste de Lucavăț vindea părțile sale de moșii din Lucavăț, Berhomet și „Pancoveț”, pentru 12 lei turcești, „lui Vasilco, ficiorul Căzăcescului Grigori”.
În 23 februarie 1698, Ian și Mihailo, feciorii lui Vasilco Lucavețchi din Sniatin, vindeau lui Vasilco, feciorul lui Gligorie Căzăcescul, părțile lor de moșie din Lucavăț, Berhomete și „Pancești… cu vecini, cu tot, și cu lazuri, și cu tot vănetul, și poene căte sănt în partea noastră”, pentru 50 lei bătuți, iobagii vânduți fiind Ion Măglei, Toader Pauluc, Simion Danco, Ghiorghi Danco, Ghiorghi Răus, Macsim Răus, Simion Suș, Samson Holoșne și Gligore Androne.
În 11 mai 1706, Gavrilaș Frunză și jupâneasa Gafița, fata lui Andronachi Vlad, lăsau copiilor lor, Ioan și Maria, jupâneasa diaconului Nicolai Borșan, părțile de moșii moștenite după bunicul lui Frunză, Andronachi Peletiuc, „în Vilavce, în Carapciu, în Costești, în Comărești, în Budiniță și pe aiure de pe socrul meu, Andronachi sin Simion Vlad în Banila moldovenească și de pe soacra me, Nastasie, fata lui Vasile Căzăcescul, având noi parte de moșie în Berhomete, în Lucavăț, în Panca și în munte, în țănutul Sucevii, și în Vaselev, în țănutul Cernăuțului”.
În 12 noiembrie 1711, Micuța Vasilco, jupâneasa lui Andrieș Brânzanul, vindea partea ei de moșie și de sat Berhomete lui Dumitrașcu Calmuțchi, Același Dumitrașcu Calmuțchi va cumpăra, în 10 ianuarie 1712, și părțile de moșie ale Magdei, fata lui Gavril Lucavețchi, jupâneasa lui Grabovschi.
În 15 noiembrie 1720, Ursachi Isar, căpitan, și Sandu Pelin, fost căpitan, certificau că Sandul Săul, nepot de fată Onciului, a cumpărat de la Samuil Onciul, de la vărul său, Ion, și de la alți frați ai lor, cu 50 lei, „a opta parte de sat de Lucavăț și din Berhomet”.
Un alt stăpânitor, în Berhomete, era, în 15 iulie 1736, Velicico Cheșcu, care își disputa cu Gheorghiță Cheșcu, fiul Anei, dreptul de stăpânire a iobagilor, dar Gheorghiță pierde părțile de sat, pe care le apucase, în 24 iunie 1737, când Gheorghe Pârvul obținea uric de la Grigore Ghica Vodă că ale lui sunt acele părți din satul Berhomete.
