Vânzările unei beri fabricate în Bulgaria, despre care se spune că mărește sânii femeilor, au crescut exploziv după aderarea țării la Uniunea Europeană, transmite ediția electronică a tabloidului The Sun.
Consumatori din toată Europa cumpără lăzi de bere Boza, făcută din malț și făină de grâu fermentată. Anterior, berea era prea scumpă pentru a putea fi achiziționată în cantități mari, însă legislația s-a modificat și prețurile au scăzut.
Proprietarii de baruri și de magazine sunt printre cei care fac provizii din această bere, scriu jurnaliștii de la The Sun.
Un român care a auzit despre proprietățile acestei beri, a traversat Dunărea pentru a-i cumpăra soției licoarea miraculoasă. „Sper să văd într-adevăr o îmbunătățire”, a declarat Constantin Barbu, citat de The Sun.



