Consumul de bere a „explodat” în Elveția și Austria în timpul meciurilor la Euro-2008, a anunțat, joi, firma producătoare, partener oficial al competiției, care a făcut o mențiune specială pentru suporterii olandezi, informează AFP.
Într-un comunicat, grupul elvețian Feldschlösschen, filială a firmei daneze Carlsberg, a anunțat că avut, în luna iunie, o creștere a vânzărilor cu 20 la sută în raport cu aceeași lună în 2007, depășind astfel rezultatele sperate.
Feldschlosschen, care a produs și a livrat bere pe cele opt stadioane pe care s-au disputat meciurile de la Euro-2008, a cifrat la cinci milioane numărul de litri suplimentari vânduți grație competiției, incluzând și promoțiile avute înainte de Euro-2008.
„Atmosfera pașnică și colorată, precum și entuziasmul formidabil al olandezilor au compensat vremea nefavorabilă de la început și eliminarea prematură a echipei Elveției”, a subliniat directorul general al grupului, Thomas Amstutz.
Conform comunicatului, cea mai mare livrare de bere datează din 21 iunie, ziua sfertului de finală Olanda-Rusia, la Basel: 200.000 litri de bere, adică 40 de camioane de 18 tone.






