BERD: Românii sunt cei mai nemulțumiți de calitatea vieții, din 34 de state în Europa și Asia Centrală



Peste 80% dintre români sunt nemulțumiți de calitatea vieții, cea mai ridicată pondere înregistrată în 34 de state din Europa și Asia Centrală incluse într-un sondaj realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
La prima ediție, derulată la sfârșitul anului 2006, a sondajului „Viața în tranziție”, realizat de BERD în colaborare cu Banca Mondială, ponderea românilor nemulțumiți se situa sub 70%. În rândul tinerilor (categoria de vârstă 18-39 de ani), care erau în 2006 de două ori mai mulțumiți decât vârstnicii, satisfacția privind calitatea vieții a scăzut mai rapid, indicatorul fiind în prezent la același nivel pe toate categoriile de vârstă.
Optimismul privind viitorul a scăzut la mai puțin de jumătate în perioada analizată. Numai în jur de o cincime dintre români se așteaptă pentru copiii lor la o situație mai bună decât a propriei generații, în pofida nivelului actual ridicat de nemulțumire, potrivit BERD. România se situează astfel aproape de media a cinci state din Vestul Europei incluse de BERD în studiu pentru realizarea de comparații.
Aproape două treimi dintre gospodăriile din România au fost afectate de criza economică, unul dintre cele mai mari procentaje dintre statele incluse în sondaj. Criza a avut un impact puternic asupra a peste 70% din populația de vârstă mijlocie (40-59 ani) și a peste două treimi din categoria cu venituri scăzute (cheltuieli echivalente cu mai puțin de 4.000 de dolari pe gospodărie). Vârstnicii (de peste 60 de ani) au resimțit impactul crizei cel mai puțin, respectiv sub 50% dintre respondenții din această categorie de vârstă.
Atitudinile față de democrație și economia de piață au înregistrat, de asemenea, o evoluție negativă în 2010 față de anul 2006, însă combinația acestora două rămâne cea mai populară opțiune politică și economică pentru români.
Susținerea pentru economia de piață se situează în coada unui clasament la nivelul regiunii. Doar peste o treime dintre respondenți preferă economia de piață oricărui alt sistem economic, cu zece puncte procentuale mai puțin ca în 2006.
Atitudinea față de democrație a rezistat mai bine, procentajul celor care sprijină fără rezerve sistemul democratic înregistrând un declin de numai șapte puncte procentuale, la 43%.
Românii nu consideră că în țara lor există caracteristici democratice certe, potrivit BERD. Doar 27% din respondenți cred că în România există alegeri libere și corecte și numai 23% că există lege și ordine. Mai puțin de o cincime gândesc că sistemul juridic apără indivizii în fața abuzurilor statului. Aceste procentaje sunt cu 40 de puncte sau mai mult sub media țărilor din Vestul Europei incluse în sondaj.
Încrederea în instituțiile publice a scăzut în perioada 2006-2010. Încrederea în președinție a scăzut semnificativ, notează BERD, la numai 14%, în timp ce pentru Guvern și Parlament, declinul a fost de circa două tremi, la numai 7%, respectiv la 5% în cazul partidelor politice.
Totodată, procentajul românilor care consideră că plățile clandestine din domeniul sănătății sunt un lucru obișnuit este deosebit de ridicat, respectiv de 43% din respondenți, cu 13 puncte procentuale mai mult ca în 2006. Poliția rutieră este al doilea între sectoarele problematice în privința percepției corupției, aproape 12% din populație considerând plățile clandestine o problemă. Alte sectoare publice au înregistrat scăderi ușoare ale percepției populației privind corupția, față de 2006, însă rămân mult peste nivelul din statele occidentale, potrivit sondajului BERD.
Jumătate din români vor ca Guvernul să acorde o prioritate mai mare sănătății în privința cheltuielilor. Un sfert ar prefera ca autoritățile să se concentreze pe sectorul educației, în timp ce 12% vor pensii mai mari.
Sondajul BERD a fost derulat la sfârșitul anului trecut în 34 de state. Din Europa de Vest au fost incluse Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Suedia.