Berceanu: CFR Marfă va fi privatizată în 2010, CFR Călători și CFR SA vor fi restructurate



CFR Marfă va fi privatizată anul viitor, iar celelalte două companii feroviare, CFR Călători și CFR SA, vor fi restructurate, a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, după discuția cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI).
„Pe CFR Marfă s-ar putea obține miliarde de euro”, a spus Berceanu.
În februarie, Berceanu a afirmat că privatizarea CFR Marfă, deținută integral de Ministerul Transporturilor, nu mai este oportună, întrucât compania a trecut pe pierderi, prioritatea fiind redresarea situației financiare a acesteia.
Inițial, autoritățile afirmau că CFR Marfă va fi privatizată în 2009.
Astfel, fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban a declarat, în octombrie 2008, că privatizarea CFR Marfă va avea loc în 2009, instituția așteptând, la acea dată, un răspuns de la Comisia Europeană privind alegerea strategiei de trecere în proprietate privată a societății.