Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, acuzat de tentativă de omor calificat, a fost condamnat, miercuri, la șapte ani și jumătate de închisoare cu executare, de magistrații Tribunalului Olt, decizia nefiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Sentința a fost anunțată, miercuri, de judecătoarea Diana Cotoi de la Tribunalul Olt, în prezența rudelor lui Bercea, care au devenit agitate în momentul în care au aflat decizia magistraților.
Totodată, magistrații de la Tribunalul Olt l-au condamnat pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, tot la șapte ani și șase luni de închisoare, pentru complicitate la tentativă de omor.
Soția lui Bercea, Fănica Anghel, a fost și ea condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.
Bercea Mondial a făcut, de aproape de un an de când se află în arest, mai multe cereri către instanță pentru a fi eliberat, invocând diverse probleme medicale, inclusiv faptul că are schizofrenie. De altfel, în ultima lună, el a fost internat de două ori la Spitalul Județean din Craiova, fiind diagnosticat cu colică renală, iar săptămâna trecută a fost operat.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie 2011, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi înjunghiat nepotul, pe Ionuț Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Craiova.
În aprilie 2011, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și portul cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor.
Procurorii Parchetului Curții de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, pe soția interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
De asemenea, Bercea Mondial este cercetat într-un dosar pentru evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată și înșelăciune săvârșită prin mijloace frauduloase.
Probatoriul a relevat că Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans (marfă și împrumuturi financiare), suma de 5.080.359,1 lei (peste 1.000.000 de euro), în condițiile în care între societăți nu s-au derulat tranzacții comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăților administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.
Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.
Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetați de Poliția Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru șase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.
În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele șefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanța.