Bercea în instanță: De ce să nu fiu cercetat în libertate, pentru că sunt cumătru cu Băsescu?



Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, le-a spus, ieri dimineață, magistraților Curții de Apel Craiova, care judecă recursul său la decizia Tribunalului Olt, de menținere a măsurii arestării, că arestarea sa are la bază motive politice, care țin de faptul că este „cumătru cu Băsescu”.
Magistrații Tribunalului Olt au respins, în 20 octombrie, cererea lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea de eliberare sub control judiciar, în dosarul în care acesta este acuzat că și-ar fi înjunghiat un nepot, iar recursul la această decizie se judecă miercuri la Curtea de Apel Craiova.
Bercea Mondial a spus, în instanță, că este arestat politic, pe motiv că este „cumătru cu Băsescu”, el declarându-se convins că magistrații nu îi vor admite cererea de eliberare sub control judiciar.
„Vreau sa spun și eu ceva, mai ales că este presă în sală: dacă victima a declarat în judecătorului și în fața presei că nu l-am tăiat eu, atunci eu de ce sunt arestat? Vă spun eu: politic. Sunt unii care au făcut evaziune și alte fapte grave și sunt cercetați în libertate, iar eu, care nu am antecedente, de ce să nu fiu cercetat în libertate, pentru că sunt cumătru cu Băsescu? Știu că nu-mi admiteți cererea, dar vreau sa mă credeți că nu sunt vinovat. Știu că nu o să mă puneți în libertate pentru că probabil nu vrea procurorul sau că vin alegerile”, a spus Anghel.
Sandu Anghel a fost arestat preventiv în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce și-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuț Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Craiova.
În aprilie, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și portul cuțitului, fără drept, în locuri și împrejurări în care s-ar putea primejdui viața ori integritatea corporală a persoanelor.
Procurorii Parchetului Curții de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, pe soția interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare și încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
De asemenea, Bercea Mondial este cercetat într-un dosar pentru evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată și înșelăciune săvârșită prin mijloace frauduloase.
Probatoriul a relevat că Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans (marfă și împrumuturi financiare), suma de 5.080.359,1 lei (peste 1.000.000 de euro), în condițiile în care între societăți nu s-au derulat tranzacții comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăților administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.
Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din județul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.
Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetați de Poliția Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru șase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.
În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele șefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanța.