Secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca, a declarat, joi, că în România nu există o criză a salariilor care să impună o eventuală înghețare a acestora și că ministrul Teodor Meleșcanu, care s-a pronunțat în ultimele zile pe această temă, se referă la o situație ipotetică. „Nu există în acest moment o criză a salariilor. Ministrul Meleșcanu se referă la o situație ipotetică în care ar trebui să dăm o mărire de salariu de 40-50% tuturor bugetarilor”, a spus Berca, la Realitatea TV.
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, la rândul său, că Guvernul și conducerea PNL nu au luat în discuție posibilitatea înghețării salariilor, premierul urmând să discute vineri cu sindicatele în vederea găsirii unei soluții la revendicările de natură salarială ale acestora, a declarat, joi,
„Nu s-a discutat așa ceva. Premierul a convocat vineri o întâlnire cu sindicatele pentru a găsi soluții în cadrul legii, nu în afara legii”, a precizat Eugen Nicolăescu.
Meleșcanu a declarat recent că primul pas în ceea ce privește creșterile salariale este ca Guvernul să conteste la Curtea Constituțională legea privind majorarea salariilor profesorilor și, dacă nu are câștig de cauză, premierul i-a cerut președintelui să nu promulge legea. Variantele finale ar fi fie asumarea răspunderii, fie o ordonanță de urgență pentru blocarea creșterilor salariale.
Guvernul a sesizat, joi, Curtea Constituțională, în legătură cu majorarea cu 50 % a salariilor cadrelor didactice. Executivul susține în contestația transmisă, joi, Curții Constituționale că acceptarea acestei măsuri va determina „discrepanțe bugetare majore” și va impune, în final, majorarea salariului minim brut și a punctului de pensie.
În document se arată că pentru majorarea salariilor în învățământ cu 50% nu au fost precizate sursele de finanțare și sunt create premisele pentru apariția unor discrepanțe bugetare majore, a declarat agenției MEDIAFAX secretarul general al Guvernului, Gabriel Berca.