Berca: Am primit semnale pozitive că în septembrie se va lua decizia privind aderarea la Schengen



Ministrul Internelor, Gabriel Berca, a declarat că, în urma discuțiilor cu omologul olandez Gerd Leers, a primit semnale pozitive că în septembrie se va lua decizia privind aderarea la Schengen, precizând că raportul CE din vara acestui an va reconfirma faptul că România și-a îndeplinit obligațiile.
Întrevederea ministrului Administrației și Internelor cu omologul olandez Gerd Leers a avut loc miercuri, la Bruxelles, în cadrul reuniunii Partidului Popular European, premergătoare Consiliului Justiție și Afaceri Interne.
„A fost o întâlnire foarte utilă în care am avut ocazia să schimbăm opinii cu privire la tematica specifică domeniului afacerilor interne și în care am abordat deschis subiectul aderării României la spațiul Schengen. În urma discuțiilor cu ministrul Leers am primit semnale pozitive că luna septembrie a acestui an va fi momentul în care se va lua decizia cu privire la aderare. Am convingerea că publicarea raportului Comisiei Europene privind MCV, în vara acestui an, va fi încă o confirmare a faptului că România și-a îndeplinit obligațiile, chiar dacă acest raport nu face parte din criteriile Schengen”, a declarat ministrul Gabriel Berca, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Administrației și Internelor.
Ministrul Imigrației și Azilului din Olanda l-a felicitat pe Gabriel Berca pentru învestirea în funcția de ministru al Administrației și Internelor și l-a asigurat de deschidere spre dialog, inclusiv în ceea ce privește problematica Schengen, a precizat sursa citată.
Discuțiile în cadrul Consiliului JAI continuă în cursul zilei de joi.
Ministrul Gabriel Berca participă la reuniunea Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), unde se va discuta proiectul de concluzii ale Consiliului privind stabilirea unei proceduri pentru consolidarea guvernanței politice în ceea ce privește cooperarea Schengen.
Pe agenda discuțiilor se află pe lângă cooperarea Schengen, și proiectul de concluzii ale Consiliului privind cadrul comun pentru o solidaritate veritabilă și practică față de statele membre care se confruntă cu presiuni deosebite cauzate de fluxuri migratorii mixte.
Miniștrii prezenți la reuniune vor mai discuta despre stadiul implementării SIS II, Planul de acțiune al Greciei privind reforma azilului și gestionarea migrației, precum și implementarea Sistemului European Comun de Azil.
Alături de ministrul Administrației și Internelor, la lucrările Consiliului JAI participă șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene și Relații Internaționale, chestor șef de poliție Marian Tutilescu.
Liderii UE au stabilit recent că decizia privind momentul aderării României și Bulgariei la Schengen va fi luată în septembrie, pe fondul blocajului exercitat de Olanda.
Guvernul olandez susține că România și Bulgaria nu au înregistrat suficiente progrese în combaterea corupției și criminalității organizate.